Nu mai este un secret că Nicolae Manolescu violează de ani buni statutul U.S.R. asemeni unui minotaur priapic ce-și înghesuie victima în fundăturile labirintului avocățesc în care sălășluiește – și i-o trage din toate pozițiile înainte s-o halească de vie.

Ciocoi de tip nou, ieșit de la răcoare la bunăstare în post-comunism, Nicolae Manolescu consideră instituția pe care o conduce – Uniunea Scriitorilor din România – drept moșia sa proprie și personală. A dobândit-o trecând prin foc și pară orice scrupule morale și intenționează să o păstreze cu cerbicie până la sfârșitul vieții, chiar dacă asta înseamnă siluirea oricărei aparențe de legalitate.

Atitudinea președintelui U.S.R. e simplă: i se cuvine. Tot. Iar acest lucru face ca în anul de grație 2015 breasla scriitorilor români să arate ca un stat feudal. Deținătorii de funcții – curteni vânând favorurile unui principe capricios, care te poate exila, dar te poate și ierta, dacă ești dispus să te faci preș și afară e noroi, deci e nevoie de tine – a se vedea exemplul lui Alex Ștefănescu. Slujbașii de toate felurile, de pe la revistele uniunii sau de prin alte părți – iobagi ce așteaptă mila Măriei Sale și care pot fi lăsați fără pâine oricând dacă ridică fruntea spre o brumă de dreptate. Membrii de rând – turmă de manevră, bună de flocoșit sau de prezentat în statistici. Bună și de pus pe blazon, pentru legitimitate. Această viziune manolesciană este completată glorios de filialele U.S.R., care în mintea Măriei Sale Nicky Întâiul au rolul unor seniorii vasale, ce datorează supunere și tribut curții regale.

Continue reading Cum și-a furat filiala înapoi Nicolae Manolescu 4.17/5 (3) →