Articol publicat în revista Contemporanul, nr. 7 / iulie 2015
Cred că marea majoritate a scriitorilor români ar fi azi în încurcătură în fața întrebării dacă sunt de dreapta sau de stânga. Sau ar refuza împărțirea ca nemaifiind relevantă. De altfel, de ce să mă ascund după deget, am asistat la acest tip de discuție cu rezultat indecis de cel puțin trei ori în ultimele luni. Privind în jur, nu doar în politică, ci și în cultură, nu cred că se mai poate vorbi în România de azi de dreapta și stânga, ca orientări ideologice.
Putem însă vorbi de conservatorism versus libertate de gândire. Avem oameni de cultură conservatori, care promovează controlul organizațional-statal în diverse afilieri, uneori surprinzătoare, și avem, din fericire, intelectuali antidogmatici – nu-i mai putem numi în această epocă nici progresiști, nici liberali – care încearcă în cât mai multe ipostaze să protejeze dreptul la individualitate, spiritualitatea nealiniată, reținerea doctrinară și analiza critică.
Bătălia dintre cele două orientări este inegală din două motive.