[pullquote]Macedo-românii nu sunt români, sunt superromâni, români absoluți. Atât de năpăstuiți și goniți, au instinct național de fiară bătută. Iar eu și dumneata, pe lângă ei, avem forța domestică de rațe. Măcăim. Am stat cu macedo-români în temniță. Îi băteau până îi omorau, dar ei nu declarau nimic. Au o bărbăție perfectă –  Petre Țuțea[/pullquote]

Alianța Națională pentru Restaurarea Monarhiei (ANRM) continuă periplul prin istoria României în timpul Monarhiei.

Miercuri, 7 octombrie, de la ora 18:00, în Aula Bibliotecii Centrale Universitare Carol I, ANRM organizează un eveniment de excepție: Istoria și cultura aromânilor – moderat de doamna Marilena Rotaru. La manifestare vor participa etnologii Emil Țîrcomnicu și Iulia Wisoșenschi, artiștii Eliza Nirlu și Gică Coadă, prof. dr. Nicolae Șerban Tanașoca și Viorel Stănilă, ambasadorul României în Albania. Evenimentul va fi însoțit de o expoziție fotografică,  Lecturi vizuale etnologice la aromânii din Albania – în holul Aulei BCU.

Rapsodul Gică Coadă interpretează melodia N-au armanjii cumu s-cheara (Aromânii n-au cum să piară)

Ca preambul la acest eveniment, găsesc cu cale să (re)amintesc aici un eveniment de o deosebită importanță, ce a avut loc în 1905, sub domnia lui Carol I: Iradeaua (decretul) sultanului Turciei, Abdul Hamid al II-lea, prin care acesta recunoștea comunitățile aromâne din cadrul Imperiului Otoman – un act adoptat în urma presiunilor României, după ce aceasta își dobândise independența de stat (de remarcat că aromânii sunt denumiți ”români” în acest decret):

,,Majestatea Sa imperială Sultanul, care în sentimentele Sale de înaltă dreptate şi solicitudine paternă pentru popoarele sale, îşi întinde binefacerile şi favorurile sale către toţi supuşii Săi fideli, fără distincţie de rasă şi nici de religie, luînd în considerare cererile depuse în urmă la picioarele tronului Imperial de către supuşii săi români, a binevoit să ordone ca în virtutea drepturilor civile să se bucure de aceleaşi drepturi şi titlu, ca şi ceilalţi supuşi nemusulmani, iar comunitatea lor să-şi desemnezi primari, conform reglementării în vigoare, şi membrii români să fie admişi egali în consiliile administrative iar facilităţile să fie acordate de către instanţele imperiale profesorilor angajaţi de anumite comitete pentru inspectarea şi îndeplinirea formalităţilor dictate de legile Imperiului pentru deschiderea de noi stabilimente şcolare .”

România a sprijinit și s-a implicat în dezvoltarea culturală a românilor de la sudul Dunării, spre iritarea Patriarhiei de la Constantinopol și a Greciei, cu care guvernul de la București va întrerupe relațiile vreme de șase ani (până în 1911), în urma escaladării conflictelor diplomatice după promulgarea sus-amintitului decret.

De menționat aici că mai târziu, sub regimul comunist, România    i-a abandonat definitiv pe românii de dincolo de Dunăre (în 1948, de pildă, s-au închis școlile românești din Peninsula Balcanică întemeiate cu trudă și dragoste pe vremea monarhiei) – o situație perpetuată până azi: în prezent, aromânii nu sunt recunoscuți ca minoritate decât în Macedonia, unde au dreptul la învățământ în limba maternă și sunt reprezentați chiar și în parlament. Bulgaria, Grecia, Albania, Serbia au însă o politică departe de cea a Macedoniei, în ceea ce îi privește pe românii de la sudul Dunării. O situație inacceptabilă, deplorabilă chiar, asupra căreia voi reveni în curând cu o serie de articole.

Imnul aromânilor: Părinteasca Dimandare – în interpretarea lui Gică Godi

(Versuri:  Constantin Belimace)

]