One year ago Romania’s National Museum of Literature was moved into a warehouse. It seems it will stay there indefinitely.
Motto:
În zădar le scrii în piatră şi le crezi eternizate
(Mihai Eminescu)
Toate au un sfârşit. Au dispărut de-a lungul veacurilor mari monumente durate în piatră. Vor mai dispărea şi altele. Printre ele, Muzeul Naţional al Literaturii Române este o biată căsuţă ce adăpostea cândva o parte a moştenirii noastre culturale, undeva, pe Bulevardul Dacia.
Pe 15 iunie anul acesta s-a împlinit un an de la dispariţia MNLR de pe harta obiectivelor culturale ale Bucureştiului. Fapt nesemnificativ. Banal. Trecut cu vederea. Nimic senzaţional.
Prevedeam asta. Ştiam, cumva, că subiectul va fi ignorat. De aceea mă gândisem la un moment dat – mai în glumă, mai în serios – să dau acestui articol o notă senzaţională, să-i pun un titlu gen “CONSPIRAŢIA anti-Eminescu – vezi cum dispare MOŞTENIREA poetului” şi să povestesc:
– cum a fost jefuită Casa Memorială de la Ipoteşti,
– cum a dispărut numărul revistei Familia cu poezia de debut a lui Eminescu,
– cum a fost demolată casa de pe Str. Buzeşti în care a locuit o vreme Eminescu,
– cum s-a închis Muzeul Literaturii Române din Bd. Dacia, care adăpostea câteva manuscrise eminesciene. Punctul de apogeu al Marii Conspiraţii Anti-Eminescu, la exact 125 de ani de la moartea poetului.
Ei bine, am ales să nu “senzaţionalizez”. Dar faptele de mai sus rămân. Şi dintre ele am ales să o evidenţiez pe aceea care pe mine mă doare cel mai tare azi: s-a împlinit un an de la decizia de mutare într-un depozit a patrimoniului din păstrarea MNLR, la “adăpost” de ochii publicului, bine ascuns întru uitare…
Nu am să închei această scurtă punctare a unui nesemnificativ moment fără să observ că imobilului din Bd. Dacia i s-a retras între timp calitatea de monument istoric. Cel puţin aşa deduc din dispariţia plăcuţei care îi evidenţia această calitate. Pe locul plăcuţei, rămas gol, un anonim a scrijelit în tencuială: “1863. Casa Kretzulescu. Monument istoric“. Îi mulţumesc!
___________________________
Citeşte şi:
- Salvarea Muzeului Naţional al Literaturii Române – în mâinile lui Kelemen Hunor şi ale lui Ponta
- Moştenirea noastră culturală faţă cu statul român handicapat
- Manuscrisele lui Eminescu în stradă. Evacuarea iminentă a Muzeului Literaturii Române. Mai avem nevoie de muzee?
(Articol publicat prima dată pe AntiTot)