Tag Archives: limba română
Zodii şi DOOM
Scrisoare adresată amatorilor de astrologie
Dragi amatori de ştiinţe oculte,
Ţin să vă informez că trebuie neapărat să vă revizuiţi total terminologia cu care sunteţi familiarizaţi în domeniul astrologiei.
Cine îşi imaginează că există în limba română zodiile Berbec, Capricorn, Gemeni, Săgetător sau Vărsător, se înşală amarnic. Continue reading Zodii şi DOOM
Norme şi reglementări ale ortografiei româneşti de la începuturi până în prezent
Cu unele comentarii serioase, mai mult sau mai puţin sentenţioase
Se pare că limba română a fost urmărită de la naşterea ei de un blestem al paradoxului, atât în ceea ce priveşte formarea şi evoluţia ei (teoriile slaviste au circulat periculos de mult timp), cât şi în ceea ce priveşte scrierea: în decurs de câteva secole, populaţia autohtonă a folosit alfabetul grecesc, alfabetul chirilic şi pe cel latin, adoptându-l pe cel din urmă extraordinar de târziu, raportat la istoria milenară a românilor: de abia în 1881, după o luptă seculară, la propriu.
Până la Şcoala Ardeleană – mişcare ce debutează în jurul anului 1780 – care a pus problema latinităţii limbii române şi a adoptării alfabetului latin ca fiind o cerinţă firească, au existat, desigur, eforturi de normare a limbii române şi a scrierii acesteia în alfabetul chirilic, ce a supravieţuit mult timp ca mijloc de reprezentare grafică a limbii române. Primele preocupări pentru normarea limbii le datorăm Continue reading Norme şi reglementări ale ortografiei româneşti de la începuturi până în prezent
Un gen, două genuri, două gene…
DOOM-ul şi genul (2)
Genul în limba română – norme în noul DOOM
Problema genului în limba română este o problemă complicată. Sau cel puţin aşa pare, dacă ne orientăm după noul DOOM (ediţia 2005).
Despre pole-position
În acest dicţionar care reglementează limba română literară găsim la litera P un neologism preluat din limba engleză: pole-position. Să lăsăm deocamdată deoparte discuţiile privitoare la oportunitatea acceptării acestuia în limba română. El aparţine, probabil, categoriei de neologisme necesare, dată fiind folosirea lui la scară internaţională. Ciudăţenia cea mare nu constă atât în introducerea lui în limba română, cât în modul în care acest substantiv a fost introdus. Dar iată întâi cum apare el în DOOM 2:
* pole-position (angl) (pron. polpozişn) s.f.
Prin urmare, este un substantiv de gen feminin (cel mai probabil pentru că echivalentul românesc al lui position este feminin). În aparenţă, nimic anormal, totul este logic şi la locul lui. Dar iată unde intervin dificultatea şi ciudăţenia acestui cuvânt:
Indicaţii suplimentare nu avem. Adică: nu ni se spune cum îl articulăm, cum alcătuim pluralul. Se ştie că articolul hotărât feminin în română este a. Prin urmare, articulăm acest anglicism *pole-positiona (pe modelul casă-casa)?? Iar pluralul, ar fi, prin deducţie *pole-positione, cu e final sonor (conform casă-case) sau, poate, *pole-positioni (conform uşă-uşi)?? Sau poate folosim pluralul englezesc în -s? Continue reading Un gen, două genuri, două gene…
Limba română şi poporul român între mistere şi mari nedreptăţi istorice
Se întâmplă adesea ca marile nedreptăţi istorice să treacă prin faţa ochilor noştri indiferenţi ca peisajul ce se scurge pe fereastra unui tren… un tren al vieţii în care ne-am înghesuit cu toţii, ocupaţi şi preocupaţi de griji mărunte, legate de existenţa (subzistenţa) zilnică, scufundaţi în meschinării şi mizerii în care ne-au împins, ne împing mereu sistemul, societatea, mai-marii zilei…
Astfel, cu salariul tăiat pe sfert, cu alocaţia de copii de 40 de lei lunar, insuficienţi pentru traiul măcar pe o zi, cu întreţinerea la bloc cât salariul etc., FIREŞTE că nu-ţi mai arde de „moştenirea culturală”, de educaţia şi educarea reală a copiilor şi de gogoşile pe care le înghit aceştia sub denumirea de istorie, identitate sau cultură naţională.
Apropo de „gogoşi”, iată ce ne serveşte Academia Română, prin cea mai importantă lucrare lexicografică adresată publicului larg – DEX, ediţia 2009: pentru etimologia cuvântului „gogoaşă” suntem trimişi la „cocoaşă”. Mergem la „cocoaşă” şi îl găsim „explicat” etimologic: „cf. gogoaşă”. De la Ana la Caiafa şi înapoi, etimologia acestor cuvinte rămâne un mister.
Dar mistere mult mai mari, probleme mult mai complicate stau „agăţate” de istoria limbii române, a poporului român în genere. Mistere şi probleme reale sau fals create, în funcţie de diverse conjuncturi, în principal politice…
Daci sau romani?
Odinioară, unii cărturari români susţineau EXTERMINAREA dacilor de către romani şi descendenţa noastră exclusiv din această din urmă naţie.
Astăzi există voci care afirmă sus şi tare că suntem EXCLUSIV urmaşii dacilor, care i-au învăţat pe romani latina…
Continue reading Limba română şi poporul român între mistere şi mari nedreptăţi istorice
Şpaga intrinsecă
Mentalităţi şi limbaj
Necesitatea şi obligaţia românilor de a plăti cu vârf şi îndesat pentru absolut orice, fie în mod justificat (cum ar fi diverse impozite, în prezent), fie de-a dreptul aberant (de pildă fumăritul, în trecut) au dat naştere unei mentalităţi bine înrădăcinate şi puse la punct în psihologia populară.
Obiceiul şpăgii, blestemul etern al acesteia, ce ne urmăreşte ca popor, are rădăcini în negura vremurilor.
Din vremea ocupaţiei romane dispunem de extrem de puţine izvoare în afară de cele lingvistice. Acestea ne indică faptul că, la începuturile lui, poporul român nu era apăsat de povara birurilor şi de obligaţia şpăgii atât de mult cum a fost, de pildă, în vremea domniilor fanariote.
În acest sens stă mărturie cuvântul tribut singurul cuvânt mai vechi de origine latină (deşi se pare – conform dicţionarelor – că a intrat mai târziu în română, pe filieră franceză) din mulţimea numeroasă a cuvintelor de desemnează o obligaţie în bani către stăpânire. Cât despre obiceiul şpăgii, se pare că acesta Continue reading Şpaga intrinsecă
Românii în noul DOOM
Dacă tot am pus, în sfârşit, mâna pe noul DOOM, l-am luat la puricat, ca o studentă studioasă ce mă aflu. Fiind în plin campionat de fotbal, m-am gândit să mă informez, să aflu cum se numesc locuitorii diverselor ţări cvasinecunoscute, cum ar fi Trinidad-Tobago, Togo. După ce am aflat că nativii din aceste ţări sunt denumiţi trinidadieni / tobagoani, respectiv togolezi, am zis să mai arunc un ochi pe la diverse toponime, etnonime, denumiri de limbi şi de naţionalităţi, în fine, să mă informez şi eu, ca tot omul.
Înainte de a fi studentă studioasă, sunt în primul rând româncă patriotă, aşa că am început să caut referiri despre ţara noastră dragă şi despre locuitorii ei.
Am aflat astfel că în limba română literară – reglementată de DOOM – există doar provinciile româneşti Banat şi Dobrogea. Continue reading Românii în noul DOOM
Tragerea de şireturi
Mentalităţi şi limbaj
Auzul îmi este adeseori zgâriat de unele forme de adresare pe care le aud pe la televizor, de lipsa de respect pe care unele modalităţi de a vorbi despre alţii / cu alţii le implică. Astfel, uneori, diverşi realizatori de emisiuni, se trag de şireturi cu personalităţi marcante, cu persoane în vârstă, în fine, cu persoane cu care / despre care ar trebui să vorbească mai politicos, respectând atât tradiţia poporului român, cât şi limba română, care pune la dispoziţie mijloace de exprimare a politeţii atât de bogate.
Spre deosebire de alte limbi, limba română distinge trei grade de politeţe: familiaritate (tu pronume personal propriu-zis, cu verb la pers. II sg.), politeţe medie (dumneata - pronume personal de politeţe, cu verb la pers. II sg.) şi politeţe maximă (dumneavoastră – pronume personal de politeţe, cu verb la pers. II pl.). Politeţea medie este o trăsătură a limbii române care permite o nuanţare a vorbirii inexistentă în alte limbi şi de care ar trebui să ne folosim atunci când simţim impetuoasa nevoie de a ne trage de şireturi cu persoane mai în vârstă, superioare în rang / funcţie etc.
Blondele domnişoare care găzduiesc emisiuni de divertisment pe la TV ar trebui să ţină seama de bunul-simţ popular care impune reverenţa faţă de persoane mai în vârstă / superioare dintr-un punct sau altul de vedere, înainte de a scoate perle de genul el, Amza, în loc de dumnealui, domnul Amza Pelea, sau chiar în loc de dânsul, domnul Amza (întrucât pronumele personal propriu-zis dânsul a preluat în limba vorbită – indiferent de ce zic academicienii – rolul de pronume de politeţe medie la persoana a III a singular). Continue reading Tragerea de şireturi
Uz şi abuz – despre neologisme în general şi anglicisme în particular
Asistăm în prezent la o dezvoltare tehnologică fără precedent, la o interculturalitate în plină dezvoltare, nemaiîntâlnită până azi, facilitată de numeroasele canale de comunicare şi răspândire a ideilor, a cuceririlor ştiinţifice, a modelelor comportamentale, a tiparelor culturale. Toate acestea impuse, fireşte, de cultura occidentală dominantă, în speţă de cea americană, ca fiind exponentul “lumii civilizate”, superioare. Ce înseamnă “civilizaţie superioară” şi “civilizaţie inferioară” este încă discutabil, mai ales din punct de vedere moral şi psiho-social. Cert este că etalonul după care se face clasificarea şi căruia i se supune evoluţia omenirii este cel al tehnologiei, care, în cele din urmă, la un nivel primar, este echivalentul puterii fizice. Avem de a face, deci, cu o aplicaţie la nivel superior a “legii junglei”.
În virtutea acestei legi, engleza americană îşi pune amprenta de netăgăduit asupra tuturor celorlalte limbi contemporane, fie ele cât de conservatoare. Este evident că tehnologia importată, invadatoare, este factorul primordial, schimbările tehnologice fiind cele mai rapide şi spectaculoase, astfel că diversele limbi naturale afectate trebuie să-şi însuşească “din mers” tot soiul de neologisme englezeşti, nemaiavând răgazul de a se adapta treptat. Dar un rol extrem de important îl joacă şi “bombardamentele” mijloacelor de comunicare în masă, care promovează excesiv filmele americane, emisiunile împrumutate, modelele sociale, informaţiile mondene din aceeaşi zonă etc., ceea ce intensifică, dar şi amplifică această influenţă, firească până la urmă.
Fenomenul acesta este deosebit de pregnant în societatea românească actuală. Pe nesimţite, adoptăm stilul de viaţă occidental ca fiind cel mai bun dintre toate; mentalitatea vestică, cu modelele de comportament aferente, se impune şi ea, creându-se o modă ce pătrunde simultan în toate mediile sociale (contrar tendinţei din trecut, de pătrundere a “modei” de sus în jos, răspândirea efectuându-se din înalta societate ce avea acces la modelele străine “en vogue” către alte pături sociale). Odată cu toate acestea, se insinuează în vocabularul limbii române contemporane şi un limbaj corespunzător, care abundă în neologisme ce reflectă noile schimbări. Continue reading Uz şi abuz – despre neologisme în general şi anglicisme în particular
Desfiinţăm femininele?
DOOM-ul şi genul (1)
O avocată devenită celebră cu ocazia crimei din Primăverii susţinea sus şi tare în timpul unei emisiuni televizate că dumneaei este avocat, nu avocată, simţindu-se, după toate aparenţele, ofensată de un domn care se încăpăţâna să i se adreseze cu doamna avocată. Despre cauzele unor astfel de atitudini am mai vorbit, însă ţin încă o dată să subliniez, pentru doamna respectivă şi pentru toţi amatorii de substantive masculine ce denumesc profesii, titluri, ocupaţii, funcţii, meserii ce pot fi exercitate şi de femei, că limba română dispune de genul feminin pentru o mulţime de astfel de substantive.
Prin urmare, nu este incorect, nici jignitor pentru doamne să folosim substantive feminine cum ar fi: avocată, deputată, preşedintă, judecătoare, consilieră, reporteră, traducătoare, chiar şi tutoare, referentă, lectoră, translatoare, redactoare, administratoare, filologă, biologă (şi altele similare: astrologă, psihologă, grafologă etc. etc.) deşi acestea din urmă şi altele asemenea sună destul de nefiresc, fie din cauza rarei lor utilizări, fie din cauza adoptării unei forme feminine literare nefericit alese (de pildă, pentru administrator circulă în limba română femininul administratoră, cu o frecvenţă suficient de mare pentru a fi adoptat ca literar, căci, nu-i aşa, uzul impune norma; pe de altă parte, dacă pentru redactoare se menţionează că este utilizat rar, pentru administratoare raritatea folosirii nu e menţionată, deşi este posibil ca frecvenţa lui să fie mult mai redusă decât în cazul lui redactoare).