Motto:
Drama internetului este că l-a promovat pe idiotul satului ca purtător de adevăr – Umberto Eco, 2015
Ceea ce putem numi generic “Generaţia Facebook” (incluzând în această sintagmă şi pe cei care produc informaţia, conţinutul, destinate utilizatorilor reţelelor sociale) nu se dezminte nici de data asta: manipularea prin decontextualizare – şi provocarea de mici şi mari scandaluri aferente – reprezintă deja un tipar brevetat în lumea virtuală. Şi funcţionează chiar şi la “case mari”, cum ar fi ziare cu renume, care se grăbesc să dea ştirea, să “analizeze situaţia” fără o documentare prealabilă adecvată.
Căutând discursul dlui prof. dr. Ioan Aurel Pop la recentul Congres al istoricilor români de la Cluj din 25-28 aug. 2016, am găsit un video ce cuprinde acest discurs şi nişte aşa-zise “transcrieri integrale” ale cuvântării profesorului – de fapt preluări cu copy-paste (cel mai probabil de la amosnews.ro , care nu s-a sinchisit să producă o transcriere fidelă, ba chiar a denaturat pe ici-pe acolo discursul, aşa cum veţi vedea).
Meseria de istoric la începutul mileniului al treilea – discurs al academicianului Ioan Aurel Pop la Congresul istoricilor români, Cluj, august 2016
Fragmentul în baza căruia Ioan Aurel Pop a fost criticat şi înfierat debutează la minutul 7:00
Lui Mihai Eminescu i-au adus laude toţi românii care l-au citit, de la cei mai mari cărturari până la oamenii de rând, fascinaţi de versul şi de verbul său. Nu pot pomeni aici toate monografiile şi ediţiile Eminescu şi nici elogiile închinate din secolul al XIX-lea încoace marelui poet. Trebuie doar să amintesc că, începând cu anul 1932, George Călinescu i-a tot prezentat viaţa, pentru generaţii de români, cu măsura omului echilibrat şi a specialistului desăvârşit, plasându-l pe Mihai Eminescu sub semnul eternităţii. Concluzia exegetului era tulburătoare: „Astfel se stinse în al optulea lustru de viaţă cel mai mare poet pe care l-a ivit şi-l va ivi vreodată, poate, pământul românesc. Ape vor seca în albie, şi peste locul îngropării sale va răsări pădure sau cetate, şi câte o stea va veşteji pe cer în depărtări, până când acest pământ să-şi strângă toate sevele şi să le ridice în ţeava subţire a altui crin de tăria parfumurilor sale”