Obviously, this year’s celebration of the Romanian Language Day will take place again all over the world. Concerts, conferences and other various formal manifestations will mark this day. But, as usually, the core of the problems related to the Romanian language and its speakers, particularly in the Republic of Moldova, in traditional Romanian communities abroad (in Serbia, Bulgaria, Greece, Ukraine etc.), and even in Romania, where there are Hungarian-speaking villages wherein Romanians and their language are discriminated, shall be ignored by Romanian authorities.
Ca în fiecare an de ceva vreme încoace, românii de pretutindeni sărbătoresc pe 31 august Ziua Limbii Române. O sumedenie de evenimente desfăşurate în toată lumea au loc zilele acestea, mare parte din ele fiind organizate, ca de obicei, de Institutul Cultural Român, prin reţeaua ICR de pe tot globul: Paris , Istanbul, Londra, Lisabona, New York etc.
Departamentul Centenar din cadrul Guvernului României (departament recent desfiinţat de guvernul PSD, dar care deocamdată rămâne “funcţional” sub această denumire, probabil până la constituirea Comitetului Interministerial pentru Centenar, care îi va prelua atribuţiile) ne propune în această zi un fel de glumă (sprijinită, desigur, şi de Ministerul Românilor de Pretutindeni): “o campanie on-line pentru încurajarea folosirii limbii române ca limbă standard pe toate dispozitivele electronice“.
De ce spun “un fel de glumă”? Pentru că problemele limbii române şi ale vorbitorilor ei depăşesc cu mult “gravitatea” tastaturii / meniului telefonului în engleză. Există probleme crunte cu care se confruntă românii din afara graniţelor ţării, probleme legate de discriminare, de lipsa şcolilor în limba română, de dispariţia dialectelor limbii române (istroromâna se află deja pe lista limbilor pe cale iminentă de dispariţie, la fel şi meglenoromâna), de ştergerea identităţii românilor din Bulgaria, Serbia, Ucraina etc. Nu mai departe de luna aceasta, la 17 august, românii din Bulgaria, Serbia şi Ucraina au cerut sprijinul statului român pentru rezolvarea gravelor probleme cu care se confruntă.
Desigur, guvernanţii români au multe proiecte, au şi o proaspătă strategie naţională ce îi priveşte pe românii de pretutindeni, ba chiar şi finanţează unele proiecte, pe ici-pe colo, cu chiu-cu vai şi nu chiar în părţile esenţiale; “acţiunile” autorităţilor române se rezumă în general la declaraţii, la “trebuie să facem şi să dregem” şi, uneori, la dezbateri sterile, ca cea de azi, organizată de Ministerul pentru Românii de Pretutindeni în colaborare cu Academia Română cu ocazia celebrării Zilei Limbii Române. Mărturisesc că nu am văzut-o în întregime, pentru că atât transmisia în direct, cât şi înregistrarea suferă grav din punctul de vedere al calităţii tehnice, dar, nu-i aşa, “sub deviza renaşterea şi reînnoirea limbii române în diaspora, acțiunea urmăreşte să aducă în prim plan atât necesitatea asigurării continuității lingvistice între generații, cât şi excelența şi rezultatele deosebite ale membrilor comunităților, ca vectori importanți în promovarea imaginii României în lume şi ambasadori ai valorilor româneşti în afara granițelor“, cum zice la comunicat.
Alianţa pentru Centenar, care a luat fiinţă recent la Bucureşti, a adoptat în acest sens o Declaraţie privind drepturile românilor din Ucraina, angajându-se să reunească eforturile organizaţiilor componente “pentru ca românii din jurul graniţelor, fie ei din teritorii istorice româneşti, precum Bucovina de Nord, ţinutul Herţei, nordul şi sudul Basarabiei, Maramureşul de Nord, fie din alte regiuni unde formează minorităţi istorice, să beneficieze de drepturile civile, culturale şi politice specifice la standardul oferit de România minorităţilor sale” şi cerând autorităţilor române măsuri urgente pentru rezolvarea problemelor comunităţii româneşti din Ucraina:
La cele de mai sus se adaugă, desigur, eterna controversă pe tema “limbă moldovenească versus limbă română” în Republica Moldova (care şi-a atins apogeul lexicografic odată cu dicţionarul român-moldovenesc al lui Vasile Stati) – “cireaşa” de pe “tortul” unei de-acum istorice “dileme” de identitate şi apartenenţă, întreţinută de rusofilii mai mult sau mai puţin oficiali, înteţită din ce în ce mai des acum, în preajma aniversării Centenarului Marii Uniri.
Dar poate că cea mai tragică situaţie a limbii române şi a vorbitorilor ei nativi se regăseşte în însăşi inima României – şi nu doar în sistemul educaţional absolut jalnic (puteţi vedea aici cum arată un manual de Limba şi literatura română de clasa a V a), ci şi, aşa cum demonstrează documentarul de mai jos, intitulat “Ultimii români”, în comunităţile româneşti din judeţele cu populaţie preponderent maghiară. Pe scurt:
Într-un sat din Harghita, în timpul unei înmormântări, singura persoană care mai vorbeşte în limba română este preotul ortodox care ține slujba. Ceilalți români vorbesc… ungureşte. În satul Doboi din comuna Plăieşii de Jos, limba română mai este vorbită doar la biserică. La această dramatică stare de fapt s-a ajuns cu preponderență în ultimii 20 de ani. În timp ce locuitorii de etnie maghiară acuză încercarea de „românizare” şi „colonizare” a acestei zone, elementul românesc se diluează constant, până la stingerea definitivă (sursa).
Iată, aşadar, că Ziua Limbii Române ar trebui să se constituie nu doar în prilej de sărbătoare şi festivism de paradă, ci şi într-un moment de epifanie, de revelaţie a sacrului identităţii neamului românesc, şi, mai ales, într-o ocazie de a evidenţia în mod serios problemele într-adevăr grave cu care limba română şi vorbitorii ei se confruntă atât în ţară, cât şi peste hotare, dar şi de a se trece la măsuri concrete pentru rezolvarea acestor probleme – din ce în ce mai acute, din ce în ce mai grave, din ce în ce mai tragice.
Voi continua să aduc în discuţie astfel de probleme atât pe pagina de Facebook Engleză-Română EnglishRomanian.ro, cât şi aici, pe site, dar şi pe pagina pe care am înfiinţat-o recent, dedicată Centenarului României Mari, unde vă rog să nu ezitaţi să semnalaţi subiecte, să propuneţi teme şi să comentaţi. Vă mulţumesc!