Uz şi abuz – despre neologisme în general şi anglicisme  în particular 5/5 (2)

Asistăm în prezent la o dezvoltare tehnologică fără precedent, la o interculturalitate în plină dezvoltare, nemaiîntâlnită până azi, facilitată de numeroasele canale de comunicare şi răspândire a ideilor, a cuceririlor ştiinţifice, a modelelor comportamentale, a tiparelor culturale. Toate acestea impuse, fireşte, de cultura occidentală dominantă, în speţă de cea americană, ca fiind exponentul “lumii civilizate”, superioare. Ce înseamnă “civilizaţie superioară” şi “civilizaţie inferioară” este încă discutabil, mai ales din punct de vedere moral şi psiho-social. Cert este că etalonul după care se face clasificarea şi căruia i se supune evoluţia omenirii este cel al tehnologiei, care, în cele din urmă, la un nivel primar, este echivalentul puterii fizice. Avem de a face, deci, cu o aplicaţie la nivel superior a “legii junglei”.

În virtutea acestei legi, engleza americană îşi pune amprenta de netăgăduit asupra tuturor celorlalte limbi contemporane, fie ele cât de conservatoare. Este evident că tehnologia importată, invadatoare, este factorul primordial, schimbările tehnologice fiind cele mai rapide şi spectaculoase, astfel că diversele limbi naturale afectate trebuie să-şi însuşească “din mers” tot soiul de neologisme englezeşti, nemaiavând răgazul de a se adapta treptat. Dar un rol extrem de important îl joacă şi “bombardamentele” mijloacelor de comunicare în masă, care promovează excesiv filmele americane, emisiunile împrumutate, modelele sociale, informaţiile mondene din aceeaşi zonă etc., ceea ce intensifică, dar şi amplifică această influenţă, firească până la urmă.

Fenomenul acesta este deosebit de pregnant în societatea românească actuală. Pe nesimţite, adoptăm stilul de viaţă occidental ca fiind cel mai bun dintre toate; mentalitatea vestică, cu modelele de comportament aferente, se impune şi ea, creându-se o modă ce pătrunde simultan în toate mediile sociale (contrar tendinţei din trecut, de pătrundere a “modei” de sus în jos, răspândirea efectuându-se din înalta societate ce avea acces la modelele străine “en vogue” către alte pături sociale). Odată cu toate acestea, se insinuează în vocabularul limbii române contemporane şi un limbaj corespunzător, care abundă în neologisme ce reflectă noile schimbări. Continue reading Uz şi abuz – despre neologisme în general şi anglicisme  în particular 5/5 (2)

Dați o notă?

0 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10

Un gen, două genuri, două gene… .

DOOM-ul şi genul (2)

Problema genului în limba română este o problemă complicată. Sau cel puţin aşa pare, dacă ne orientăm după noul DOOM (ediţia 2005).

Despre “pole-position”

În acest dicţionar care reglementează limba română literară găsim la litera P un neologism preluat din limba engleză: “pole-position”. Să lăsăm deocamdată deoparte discuţiile privitoare la oportunitatea acceptării acestuia în limba română. El aparţine, probabil, categoriei de neologisme necesare, dată fiind folosirea lui la scară internaţională. Ciudăţenia cea mare nu constă atât în introducerea lui în limba română, cât în modul în care acest substantiv a fost introdus. Dar iată întâi cum apare el în DOOM 2:

* pole-position (angl) (pron. polpozişn) s.f.

Prin urmare, este un substantiv de gen feminin (cel mai probabil pentru că echivalentul românesc al lui “position” este feminin). În aparenţă, nimic anormal, totul este logic şi la locul lui. Dar iată unde intervin dificultatea şi ciudăţenia acestui cuvânt:
Indicaţii suplimentare nu avem. Adică: nu ni se spune cum îl articulăm, cum alcătuim pluralul. Se ştie că articolul hotărât feminin în română este –a. Prin urmare, articulăm acest anglicism “*pole-position (pe modelul casă-casa)?? Iar pluralul, ar fi, prin deducţie “*pole-positione”, cu –e final sonor (conform casă-case) sau, poate, “*pole-positioni” (conform uşă-uşi)?? Sau poate folosim pluralul englezesc în –-s? Continue reading Un gen, două genuri, două gene… .

Dați o notă?

0 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10

Eminescu şi Transilvania 5/5 (1)

… sau Elogiul culturii naţionale româneşti

Ioan Aurel Pop is a Romanian historian, professor and member of the Academy. This is an article about the defamation and de-contextualisation of Romania’s greatest poet, Mihai Eminescu, in recent years. 

Un articol de Ioan-Aurel Pop, la 164 de ani de la naşterea lui Eminescu:

Eminescu-foto-wikipediaLui Mihai Eminescu i-au adus laude toţi românii care l-au citit, de la cei mai mari cărturari până la oamenii de rând, fascinaţi de versul şi de verbul său. Nu pot pomeni aici toate monografiile şi ediţiile Eminescu şi nici elogiile închinate din secolul al XIX-lea încoace marelui poet. Trebuie doar să amintesc că, începând cu anul 1932, George Călinescu i-a tot prezentat viaţa, pentru generaţii de români, cu măsura omului echilibrat şi a specialistului desăvârşit, plasându-l pe Mihai Eminescu sub semnul eternităţii. Concluzia exegetului era tulburătoare: Astfel se stinse în al optulea lustru de viaţă cel mai mare poet pe care l-a ivit şi-l va ivi vreodată, poate, pământul românesc. Ape vor seca în albie, şi peste locul îngropării sale va răsări pădure sau cetate, şi câte o stea va veşteji pe cer în depărtări, până când acest pământ să-şi strângă toate sevele şi să le ridice în ţeava subţire a altui crin de tăria parfumurilor sale[1]. De aceea, ni s-a părut tuturor drept cel mai firesc lucru ca Ziua Culturii Naţionale, pentru toţi românii, să fie ziua naşterii lui Mihai Eminescu.

În deceniile din urmă, totuşi, şi statura de scriitor naţional a lui Eminescu a fost pusă în chip drastic în discuţie, cu accente de condamnare care păreau fără drept de apel.

Continue reading Eminescu şi Transilvania 5/5 (1)

Dați o notă?

0 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10

Traduceri. Corectură. Consultanţă şi cercetare lingvistică. Lecţii de engleză şi de română. Copywriting. Web content