Tag Archives: George Pruteanu

Din cauza lui “datorită” 5/5 (6)

Din cauza lui “datorită” ăsta multe probleme şi dileme mi-am creat în viaţă. Mai ales că toată lumea, de la tot omul de rând ce-şi dă cu părerea şi le ştie pe toate şi până la profesori doctori universitari, academicieni, lingvişti de renume etc., în fine, toată lumea are o convingere foarte puternică vis-à-vis de “datorită”: această prepoziţie se opune întotdeauna locuţiunii prepoziţionale “din cauza”. Cum anume? Simplu, ni se explică, condescendent: în vreme ce “din cauza” are neapărat-neapărat conotaţii negative din punctul de vedere al vorbitorului, “datorită”, evident, are numai şi numai conotaţii pozitive – raportul cauză-efect în mintea vorbitorului este unul favorabil. Adicătelea, mai pe româneşte: NU E CORECT să spui “Nu am plecat datorită ploii”, ci doar “Nu am plecat din cauza ploii” – din motivele prezentate mai sus. Aceasta este una dintre regulile imuabile ale limbii noastre, asupra căreia tot românul se simte dator să facă ocazional câte o observaţie, când – Doamne fereşte! – îţi mai “scapă” câte un “datorită ploii”. Atunci te corectezi, cuminte, sperând să nu o mai “comiţi” data viitoare, căci deh, ce să-i faci, când doi îţi zic că eşti beat, te duci şi te culci, darămite dacă-s mai mulţi, darămite dacă mai sunt şi lingvişti de renume etc.
Ei bine, m-am hotărât deodată ca de data asta să nu mă mai duc “la culcare” şi să lămuresc o dată pentru totdeauna problema opoziţiei “din cauza” – “datorită”. Aşadar:

Dați o notă?

0 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10

Norme şi reglementări ale ortografiei româneşti de la începuturi până în prezent 5/5 (1)

Cu unele comentarii serioase, mai mult sau mai puţin sentenţioase

Se pare că limba română a fost urmărită de la naşterea ei de un blestem al paradoxului, atât în ceea ce priveşte formarea şi evoluţia ei (teoriile slaviste au circulat periculos de mult timp), cât şi în ceea ce priveşte scrierea: în decurs de câteva secole, populaţia autohtonă a folosit alfabetul grecesc, alfabetul chirilic şi pe cel latin, adoptându-l pe cel din urmă extraordinar de târziu, raportat la istoria milenară a românilor: de abia în 1881, după o “lupt㔠seculară, la propriu.

Până la Şcoala Ardelean㠖 – mişcare ce debutează în jurul anului 1780 – care a pus problema latinităţii limbii române şi a adoptării alfabetului latin ca fiind o cerinţă firească, au existat, desigur, eforturi de normare a limbii române şi a scrierii acesteia în alfabetul chirilic, ce a supravieţuit mult timp ca mijloc de reprezentare grafică a limbii române. Primele preocupări pentru normarea limbii le datorăm Continue reading Norme şi reglementări ale ortografiei româneşti de la începuturi până în prezent 5/5 (1)

Dați o notă?

0 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10

Din cauza lui “datorită” 5/5 (1)

Din cauza lui “datorită” ăsta multe probleme şi dileme mi-am creat în viaţă. Mai ales că toată lumea, de la tot omul de rând ce-şi dă cu părerea şi le ştie pe toate şi până la profesori doctori universitari, academicieni, lingvişti de renume etc., în fine, toată lumea are o convingere foarte puternică vis-à-vis de “datorită”: această prepoziţie se opune întotdeauna locuţiunii prepoziţionale “din cauza”. Cum anume? Simplu, ni se explică, condescendent: în vreme ce “din cauza” are neapărat-neapărat conotaţii negative din punctul de vedere al vorbitorului, “datorită”, evident, are numai şi numai conotaţii pozitive – raportul cauză-efect în mintea vorbitorului este unul favorabil. Adicătelea, mai pe româneşte: NU E CORECT să spui “Nu am plecat datorită ploii”, ci doar “Nu am plecat din cauza ploii” – din motivele prezentate mai sus. Aceasta este una dintre regulile imuabile ale limbii noastre, asupra căreia tot românul se simte dator să facă ocazional câte o observaţie, când – Doamne fereşte! – îţi mai “scapă” câte un “datorită ploii”. Atunci te corectezi, cuminte, sperând să nu o mai “comiţi” data viitoare, căci deh, ce să-i faci, când doi îţi zic că eşti beat, te duci şi te culci, darămite dacă-s mai mulţi, darămite dacă mai sunt şi lingvişti de renume etc.
Ei bine, m-am hotărât deodată ca de data asta să nu mă mai duc “la culcare” şi să lămuresc o dată pentru totdeauna problema opoziţiei “din cauza” – “datorită”. Aşadar:

Dați o notă?

0 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10

Norme şi reglementări ale ortografiei româneşti de la începuturi până în prezent .

Cu unele comentarii serioase, mai mult sau mai puţin sentenţioase

Se pare că limba română a fost urmărită de la naşterea ei de un blestem al paradoxului, atât în ceea ce priveşte formarea şi evoluţia ei (teoriile slaviste au circulat periculos de mult timp), cât şi în ceea ce priveşte scrierea: în decurs de câteva secole, populaţia autohtonă a folosit alfabetul grecesc, alfabetul chirilic şi pe cel latin, adoptându-l pe cel din urmă extraordinar de târziu, raportat la istoria milenară a românilor: de abia în 1881, după o “lupt㔠seculară, la propriu.

Până la Şcoala Ardelean㠖 – mişcare ce debutează în jurul anului 1780 – care a pus problema latinităţii limbii române şi a adoptării alfabetului latin ca fiind o cerinţă firească, au existat, desigur, eforturi de normare a limbii române şi a scrierii acesteia în alfabetul chirilic, ce a supravieţuit mult timp ca mijloc de reprezentare grafică a limbii române. Primele preocupări pentru normarea limbii le datorăm Continue reading Norme şi reglementări ale ortografiei româneşti de la începuturi până în prezent .

Dați o notă?

0 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10