Undoubtedly, great people – like Corneliu Coposu and other anticommunist fighters – belong to History. Any approach on their life and work – such as former PNŢCD Secretary General Liviu Petrina’s recent book – is meant to shed more light onto their principles and ideas, to set an example for future generations. This is why trademarking their names (as it happened last year with Corneliu Coposu’s name, “appropriated” by the homonymous foundation) may be, after all, a huge mistake.

 I. CONTEXT

 Fără îndoială, Corneliu Coposu aparţine Istoriei. Dincolo de asta, cred cu toată puterea că Seniorul aparţine fiecăruia dintre noi în parte. Eu îl simt permanent parte din mine şi din viaţa mea, aşa cum simt că fac parte din mine şi din viaţa mea străbunii şi părinţii mei, dar şi multe personalităţi ale culturii şi istoriei care mi-au marcat viaţa şi au participat, într-un fel sau altul, la formarea mea ca om.

De aceea, anul trecut, când Fundaţia Corneliu Coposu a înregistrat marca comercială Corneliu Coposu la OSIM – pentru activităţi culturale, educative şi de instruire – am perceput acest lucru ca pe o lovitură, nu doar la adresa mea, ci şi a celorlalţi (mulţi) care simt ca mine, dar mai ales la adresa adevărului, a istoriei şi a înseşi principiilor Seniorului (printre care, desigur, se numără libertatea de expresie, libertatea cuvântului,  a opiniei), pentru care Corneliu Coposu a trăit, a luptat, a suferit prin temniţele comuniste.

Continue reading “Liviu Petrina: “Martor şi participant la unele dintre lucrările politice ale lui Corneliu Coposu” – o carte controversată 5/5 (2)

Dați o notă?

0 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10

Ce vrei să mai fac decît ticăloşia asta de a-i sili să-şi uite limba?

 
 
 
 
 

Pe Eugen Barbu l-am descoperit târziu, după ce am terminat liceul. Romanul Groapa avea pe vremea mea un regim de semi-interdicţie, nu era inclus în programă,  iar lectura obligatorie Şoseaua Nordului nu mi-a trecut prin faţa ochilor decât sub formă de extrase, prin şcoala generală. Nu m-au atras extrasele alea cât să citesc toată cartea. Mă atrăgea, în schimb, Groapa, de care tot auzeam, dar pe care nu o găseam în librării. Când am găsit-o, târziu, la buchiniştii de la Universitate, am citit-o pe nerăsuflate. Am descoperit un Barbu frust şi un alt fel de realism românesc.

Cu Princepele, în schimb, am descoperit o faţă a lui Barbu pe care nu aş fi bănuit-o în veci. Din cauza acuzaţiilor de plagiat de care auzisem, mi-am amânat lectura acestui roman până târziu în viaţă. Până când cineva mi-a recomandat-o cu atâta căldură, a pledat  cu atâta convingere în favoarea cărţii, încât m-a convins că merită să o citesc. Mai apoi, m-am convins singură, citind cartea.

De ce merită citită? Continue reading ““Princepele” lui Eugen Barbu – un experiment de excepţie în literatura română 5/5 (4)

Dați o notă?

0 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10