Category Archives: Istoria limbii române

Lexic, cultură, idiolect. Despre contribuția cărturarilor la îmbogățirea limbii literare 5/5 (2)

The linguistic loan, as many of the fields of human activity and manifestation, is mainly the attribute of scholars when it comes to the enrichment of the language in terms of scientific and cultural terminology.

Împrumutul lingvistic – un procedeu extern de îmbogăţire a limbii – este un fapt obiectiv, mijloc de adaptare la noi realităţi înconjurătoare, consecinţă a bilingvismului, a convieţuirii dintre două popoare, sau a simplei cunoaşteri a unei limbi străine.

Inovaţiile lingvistice apărute prin procedee interne de îmbogăţire a limbii sunt, în genere, rezultatul unui proces lent şi destul de îndelungat; din această cauză, dar şi datorită familiarizării vorbitorilor cu aceste procedee, ele sunt aproape insesizabile la un anumit stadiu de evoluţie a limbii, ieşind în evidenţă numai la o atentă analiză diacronică. Dimpotrivă, împrumuturile, apărând aproape spontan şi fiind străine de natura limbii şi de obişnuinţele lingvistice ale vorbitorilor, sunt uşor sesizabile, iar inovaţiile din acest punct de vedere sunt, de multe ori, dramatice şi spectaculoase.

Continue reading Lexic, cultură, idiolect. Despre contribuția cărturarilor la îmbogățirea limbii literare 5/5 (2)

Dați o notă?

0 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10

Norme şi reglementări ale ortografiei româneşti de la începuturi până în prezent 5/5 (2)

Cu unele comentarii serioase, mai mult sau mai puţin sentenţioase

Se pare că limba română a fost urmărită de la naşterea ei de un blestem al paradoxului, atât în ceea ce priveşte formarea şi evoluţia ei (teoriile slaviste au circulat periculos de mult timp), cât şi în ceea ce priveşte scrierea: în decurs de câteva secole, populaţia autohtonă a folosit alfabetul grecesc, alfabetul chirilic şi pe cel latin, adoptându-l pe cel din urmă extraordinar de târziu, raportat la istoria milenară a românilor: de abia în 1881, după o “lupt㔠seculară, la propriu.

Până la Şcoala Ardelean㠖 – mişcare ce debutează în jurul anului 1780 – care a pus problema latinităţii limbii române şi a adoptării alfabetului latin ca fiind o cerinţă firească, au existat, desigur, eforturi de normare a limbii române şi a scrierii acesteia în alfabetul chirilic, ce a supravieţuit mult timp ca mijloc de reprezentare grafică a limbii române. Primele preocupări pentru normarea limbii le datorăm Continue reading Norme şi reglementări ale ortografiei româneşti de la începuturi până în prezent 5/5 (2)

Dați o notă?

0 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10

Noi nu suntem urmașii Romei? 5/5 (3)

Un răspuns la Scrisoarea deschisă adresată tineretului român de către domnul Napoleon Săvescu

Există o istorie reală, a faptelor, și o istorie oficială, artificială, creată prin omisiuni și / sau interpretări, împământenită în timp în urma unui proces pe care, poate fără a greși prea mult, l-aș numi de mitizare. Un exemplu de omisiune este, de pildă, legat de descoperirea Americii: în cărțile de istorie oficiale Columb este prezentat ca descoperitorul Lumii Noi. Desigur, știm că acest lucru nu e adevărat, pentru că: 1. Băștinașii erau acolo de multă vreme; 2. Vikingii au ajuns în America cu mult timp înaintea lui Columb și 3. Columb a fost convins că a ajuns în India, cel care și-a dat seama că este vorba de un nou continent fiind Amerigo Vespucci. Totuși, la întrebarea: cine a descoperit America?, răspunsul vine reflex, chiar și din partea celor care cunosc toate cele de mai sus: Columb!

Cât privește interpretarea, rămânând în spațiul geografic american, putem afirma că ceea ce pentru omul alb a reprezentat un proces “civilizator”, pentru nativii americani a constituit un genocid. Dacă istoria oficială ar fi fost scrisă de aceștia, ar fi arătat, firește, cu totul și cu totul altfel.

Continue reading Noi nu suntem urmașii Romei? 5/5 (3)

Dați o notă?

0 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10

Limba română şi poporul român între mistere şi mari nedreptăţi istorice .

Se întâmplă adesea ca marile nedreptăţi istorice să treacă prin faţa ochilor noştri indiferenţi ca peisajul ce se scurge pe fereastra unui tren… un tren al vieţii în care ne-am înghesuit cu toţii, ocupaţi şi preocupaţi de griji mărunte, legate de existenţa (subzistenţa) zilnică, scufundaţi în meschinării şi mizerii în care ne-au împins, ne împing mereu sistemul, societatea, mai-marii zilei…

Astfel, cu salariul tăiat pe sfert, cu alocaţia de copii de 40 de lei lunar, insuficienţi pentru traiul măcar pe o zi, cu întreţinerea la bloc cât salariul etc., FIREŞTE că nu-ţi mai arde de „moştenirea culturală”, de educaţia şi educarea reală a copiilor şi de gogoşile pe care le înghit aceştia sub denumirea de istorie, identitate sau cultură naţională.

Apropo de „gogoşi”, iată ce ne serveşte Academia Română, prin cea mai importantă lucrare lexicografică adresată publicului larg – DEX, ediţia 2009: pentru etimologia cuvântului „gogoaşă” suntem trimişi la „cocoaşă”. Mergem la „cocoaşă” şi îl găsim „explicat” etimologic: „cf. gogoaşă”. De la Ana la Caiafa şi înapoi, etimologia acestor cuvinte rămâne un mister.

Dar mistere mult mai mari, probleme mult mai complicate stau „agăţate” de istoria limbii române, a poporului român în genere. Mistere şi probleme reale sau fals create, în funcţie de diverse conjuncturi, în principal politice…

Daci sau romani?

Odinioară, unii cărturari români susţineau EXTERMINAREA dacilor de către romani şi descendenţa noastră exclusiv din această din urmă naţie.

Astăzi există voci care afirmă sus şi tare că suntem EXCLUSIV urmaşii dacilor, care i-au învăţat pe romani latina…

Continue reading Limba română şi poporul român între mistere şi mari nedreptăţi istorice .

Dați o notă?

0 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10

Şpaga intrinsecă 4/5 (1)

Mentalităţi şi limbaj

Necesitatea şi obligaţia românilor de a plăti cu vârf şi îndesat pentru absolut orice, fie în mod justificat (cum ar fi diverse impozite, în prezent), fie de-a dreptul aberant (de pildă fumăritul, în trecut) au dat naştere unei mentalităţi bine înrădăcinate şi puse la punct în psihologia populară.
Obiceiul şpăgii, blestemul etern al acesteia, ce ne urmăreşte ca popor, are rădăcini în negura vremurilor.

Din vremea ocupaţiei romane dispunem de extrem de puţine izvoare în afară de cele lingvistice. Acestea ne indică faptul că, la începuturile lui, poporul român nu era apăsat de povara birurilor şi de obligaţia şpăgii atât de mult cum a fost, de pildă, în vremea domniilor fanariote.
În acest sens stă mărturie cuvântul “tribut” – singurul cuvânt mai vechi de origine latină (deşi se pare – conform dicţionarelor – că a intrat mai târziu în română, pe filieră franceză) din mulţimea numeroasă a cuvintelor de desemnează o obligaţie în bani către stăpânire. Cât despre obiceiul şpăgii, se pare că acesta Continue reading Şpaga intrinsecă 4/5 (1)

Dați o notă?

0 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10

Norme şi reglementări ale ortografiei româneşti de la începuturi până în prezent .

Cu unele comentarii serioase, mai mult sau mai puţin sentenţioase

Se pare că limba română a fost urmărită de la naşterea ei de un blestem al paradoxului, atât în ceea ce priveşte formarea şi evoluţia ei (teoriile slaviste au circulat periculos de mult timp), cât şi în ceea ce priveşte scrierea: în decurs de câteva secole, populaţia autohtonă a folosit alfabetul grecesc, alfabetul chirilic şi pe cel latin, adoptându-l pe cel din urmă extraordinar de târziu, raportat la istoria milenară a românilor: de abia în 1881, după o “lupt㔠seculară, la propriu.

Până la Şcoala Ardelean㠖 – mişcare ce debutează în jurul anului 1780 – care a pus problema latinităţii limbii române şi a adoptării alfabetului latin ca fiind o cerinţă firească, au existat, desigur, eforturi de normare a limbii române şi a scrierii acesteia în alfabetul chirilic, ce a supravieţuit mult timp ca mijloc de reprezentare grafică a limbii române. Primele preocupări pentru normarea limbii le datorăm Continue reading Norme şi reglementări ale ortografiei româneşti de la începuturi până în prezent .

Dați o notă?

0 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10