Category Archives: Dileme şi polemici

Alo, poeții! Vă dați jos la prima? 4.8/5 (5)

Poetry is, after all, a question of taste, like most aesthetical undertakings of the human spirit. And, as such, it is also subject to fashion, opinion makers and, of course, literary critics who draw the trends and canons of modern literature. In the meanwhile, the readers are left behind…

Într-o bună zi, poeții și-au făcut bagajele și s-au dus. Nu cu pluta, că aia e mai lentă și poate fi ușor ajunsă din urmă și, eventual, răsturnată.

Au plecat cu trenul. Trenul Poeziei. Și-au împachetat frumos cuvintele, necuvintele, cuvințelele, și-au înghesuit în bagaje metaforele încărcate de sensuri, dar mai ales pe cele fără de sens, și-au făcut pachete și pachețele din forme fără fond și… duși au fost. Cu Acceleratul. Să nu cumva să-i prindă din urmă Publicul. Vulgul. Lui i-au lăsat rimele “facile”, ritmurile “inutile”, râzând de sus de el, lăsându-l pradă manelelor. Și romanțioșilor siropoși care învârt cuvinte zaharisite în melodii mieroase până la greață.

Dați o notă?

0 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10

Către o nouă limbă universală? 5/5 (2)

Legenda biblică a turnului Babel ne povesteşte că, demult, limba comună folosită de oameni a fost împărţită într-o mulţime de limbi diferite, ca pedeapsă pentru încercarea oamenilor de a construi un turn care să ajungă la cer.

Ştiinţa lingvisticii, la rândul ei, porneşte de la premisa unei limbi iniţiale, din care s-au desprins principalele limbi, odată cu o masivă migraţie a populaţiei indo-europene în diverse direcţii. Poate părea ciudat, dar, conform acestei teorii, o mulţime de limbi diferite din Europa, Asia de sud-vest şi India, aparent fără prea multe elemente comune, sunt înrudite la origine, făcând parte din marea familie a limbilor indo-europene: germana, italiana, greaca, armeana, etc.

Continue reading Către o nouă limbă universală? 5/5 (2)

Dați o notă?

0 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10

Ș și ț se scriu cu SEDILĂ, NU cu virgulă .

EVRIKA! Am găsit, în sfârșit, lămuriri la o veche problemă ce mă frământa de ceva vreme. Țineam eu minte că prin școala generală o profesoară de română ne-a spus că pentru ș și ț se folosește sedila. Țin bine minte, pentru că era prima oară când auzeam acest cuvânt. Cum de la o vreme tot citesc pe net că de fapt se folosește virgula și cum NU am găsit nicăieri argumente pentru aceasta, nici nu-mi aminteam să fi fost pomenită virgula sub t și s pentru redarea sunetelor [ts] și [sh] în lucrarea lui Maiorescu “Despre scrierea limbii române”  – în urma căreia s-a stabilit definitiv scrierea cu diacritice ‒ , am purces în căutarea lămuririlor și le-am găsit. Iată-le:

Continue reading Ș și ț se scriu cu SEDILĂ, NU cu virgulă .

Dați o notă?

0 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10

Misoginism şi limbaj 5/5 (1)

Motto: Cine vorbeşte comunicã şi se comunicã. O face pentru alţii şi o face pentru el. În limbaj se elibereazã o stare sufleteascã individualã şi se organizeazã un raport social. (Tudor Vianu)

Mentalităţi şi limbaj

Am avut în şcoală un profesor de fizică ce a sesizat la un moment dat faptul că, pentru a se desemna un grup de persoane alcătuit din oricâte persoane de sex feminin şi o singură persoană de sex masculin, se foloseşte pronumele personal cu forma de masculin plural “ei” şi s-a întrebat: “de ce nu ele? Oare nu este o discriminare?”
Evident, răspunsul la aceste întrebări este, probabil, inutil, ca şi încercarea de a elimina această “discriminare”.

Există însă o mulţime de aspecte lingvistice ce reflectă un misoginism originar, care a dispărut de mult din realitatea socială, dar şi din cea lingvistică, limba populară adaptându-se la anumite realităţi şi impunând mai departe schimbările corespondente în normele limbii, recte în dicţionare sau în alte publicaţii cu caracter normativ. Cu toate acestea însă, acest misoginism iniţial, “extirpat” în general din psihologia poporului, ca şi din limbajul acestuia, persistă încă la niveluri mai înalte ale limbii, cum ar fi limbajul oficial sau cel al mass media.

Continue reading Misoginism şi limbaj 5/5 (1)

Dați o notă?

0 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10

Originalitatea nu (mai) există .

Originality no longer exists. There is no way for it to exist anymore. Everything has been done and said. The most important thing is not to add originality to a work or an act, but to add some kind of value.

Cu ani buni în urmă, mi-a trăsnit deodată prin cap că originalitatea nu (mai) există. Nu are cum să (mai) existe. De atunci am tot frământat în minte ideea unui eseu pe această temă. N-am avut niciodată timp să îl scriu, ori mi s-a părut că “aluatul” său nu e încă bine crescut și mi-am tot amânat scrierea. Până când, într-o bună zi cu soare (mă rog, nu știu dacă era soare, dar pentru mine a fost însorită, cel puțin la modul figurat :)), în toiul unei polemici de pe grupul Engleza-Romana, pe care l-am înființat pe Facebook, a intervenit Olaf Tryggvasson, cu următorul comentariu, pe care, cu permisiunea autorului, l-am preluat și vi-l prezint aici, pentru că se pliază întru totul pe ideile mele pe tema originalității. Este scris dintr-o suflare, ca replică în cadrul unei discuții – deci nu reprezintă totalitatea concepțiilor lui Olaf, nici nu cuprinde toată substanța ideilor lui ‒, însă eu am preluat acest mini-eseu scris pe fugă, dar cu implicare, considerându-l cel puțin un foarte bun punct de plecare într-o discuție mai amplă pe tema originalității. Poate cu ocazia asta se va îndura Olaf de noi și va publica pe blogul său (Filosofie cu ciocanul) textul despre care vorbește la final ;), care se anunță a fi cel puțin incitant. Mulțumesc, Olaf!

P.S. Am marcat cu aldine, ca de obicei, fragmentele care mi-au atras atenția în mod deosebit. 

Nici unul dintre noi nu face nimic original. Ăsta e doar un stereotip al post-modernismului, menit a combate frica de moarte a artei şi a acomoda complexele şi vanităţile crescute ale intelectualilor. Originalitatea nu înseamnă nimic. Mă îndoiesc că ar exista, cu adevărat. Spunea cineva că singurul lucru nou pe lumea asta e istoria pe care nu o cunoaştem. Nu prea sunt lucruri care nu s-au mai făcut. Poţi, din când în când, să creezi ceva nou sau să ai o idee nouă (nu vreun curent nou, nu vreun stil nemaivăzut, nu vreo abordare nepământeană – astea mi se par braşoave şi etichete). Motivul pentru care pictura lui Picasso a apărut atât de târziu în istorie este, cred, acela că, dacă ar fi apărut mai devreme, i s-ar fi spart tablourile în cap şi ar fi fost aruncat în brânci pe scări, nu că nu s-ar fi gândit sau priceput nimeni să deseneze curbele în unghiuri şi elementele fără perspectivă; supra-realismul nu a PRODUS nimic nou, a luat doar lucrurile şi le-a rupt legătura logică. Deci, uneori, poţi crea nu vreun curent, ci un lucru, pur şi simplu. Din când în când. O masă. Un scaun. Un cântec. Important e să fie bune, trainice şi frumoase, nu… originale. Suntem plini de oameni care se vor originali, e cel mai puţin original lucru de pe pământ.

Dați o notă?

0 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10

Noi nu suntem urmașii Romei? 5/5 (3)

Un răspuns la Scrisoarea deschisă adresată tineretului român de către domnul Napoleon Săvescu

Există o istorie reală, a faptelor, și o istorie oficială, artificială, creată prin omisiuni și / sau interpretări, împământenită în timp în urma unui proces pe care, poate fără a greși prea mult, l-aș numi de mitizare. Un exemplu de omisiune este, de pildă, legat de descoperirea Americii: în cărțile de istorie oficiale Columb este prezentat ca descoperitorul Lumii Noi. Desigur, știm că acest lucru nu e adevărat, pentru că: 1. Băștinașii erau acolo de multă vreme; 2. Vikingii au ajuns în America cu mult timp înaintea lui Columb și 3. Columb a fost convins că a ajuns în India, cel care și-a dat seama că este vorba de un nou continent fiind Amerigo Vespucci. Totuși, la întrebarea: cine a descoperit America?, răspunsul vine reflex, chiar și din partea celor care cunosc toate cele de mai sus: Columb!

Cât privește interpretarea, rămânând în spațiul geografic american, putem afirma că ceea ce pentru omul alb a reprezentat un proces “civilizator”, pentru nativii americani a constituit un genocid. Dacă istoria oficială ar fi fost scrisă de aceștia, ar fi arătat, firește, cu totul și cu totul altfel.

Continue reading Noi nu suntem urmașii Romei? 5/5 (3)

Dați o notă?

0 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10

Desfiinţăm femininele? 5/5 (1)

DOOM-ul şi genul (1)

O avocată devenită celebră cu ocazia “crimei din Primăverii” susţinea sus şi tare în timpul unei emisiuni televizate că dumneaei este “avocat”, nu “avocată”, simţindu-se, după toate aparenţele, ofensată de un domn care se încăpăţâna să i se adreseze cu “”doamna avocată””. Despre cauzele unor astfel de atitudini am mai vorbit, însă ţin încă o dată să subliniez, pentru doamna respectivă şi pentru toţi amatorii de substantive masculine ce denumesc profesii, titluri, ocupaţii, funcţii, meserii ce pot fi exercitate şi de femei, că limba română dispune de genul feminin pentru o mulţime de astfel de substantive. 

Prin urmare, nu este incorect, nici jignitor pentru doamne să folosim substantive feminine cum ar fi: avocată, deputată, preşedintă, judecătoare, consilieră, reporteră, traducătoare, chiar şi tutoare, referentă, lectoră, translatoare, redactoare, administratoare, filologă, biologă (şi altele similare: astrologă, psihologă, grafologă etc. etc.) deşi acestea din urmă şi altele asemenea sună destul de nefiresc, fie din cauza rarei lor utilizări, fie din cauza adoptării unei forme feminine literare nefericit alese (de pildă, pentru “administrator” circulă în limba română femininul “administratoră”, cu o frecvenţă suficient de mare pentru a fi adoptat ca literar, căci, nu-i aşa, uzul impune norma; pe de altă parte, dacă pentru “redactoare” se menţionează că este utilizat rar, pentru “administratoare” raritatea folosirii nu e menţionată, deşi este posibil ca frecvenţa lui să fie mult mai redusă decât în cazul lui “redactoare”).

Continue reading Desfiinţăm femininele? 5/5 (1)

Dați o notă?

0 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10

Românii în noul DOOM .

Dacă tot am pus, în sfârşit, mâna pe noul DOOM, l-am luat “la puricat”, ca o studentă studioasă ce mă aflu. Fiind în plin campionat de fotbal, m-am gândit să mă informez, să aflu cum se numesc locuitorii diverselor ţări cvasinecunoscute, cum ar fi Trinidad-Tobago, Togo. După ce am aflat că nativii din aceste ţări sunt denumiţi trinidadieni / tobagoani, respectiv togolezi, am zis să mai arunc un ochi pe la diverse toponime, etnonime, denumiri de limbi şi de naţionalităţi, în fine, să mă informez şi eu, ca tot omul.

Înainte de a fi studentă studioasă, sunt în primul rând româncă patriotă, aşa că am început să caut referiri despre ţara noastră dragă şi despre locuitorii ei.
Am aflat astfel că în limba română literară – reglementată de DOOM – există doar provinciile româneşti Banat şi Dobrogea. Continue reading Românii în noul DOOM .

Dați o notă?

0 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10

Uz şi abuz – despre neologisme în general şi anglicisme  în particular 5/5 (2)

Asistăm în prezent la o dezvoltare tehnologică fără precedent, la o interculturalitate în plină dezvoltare, nemaiîntâlnită până azi, facilitată de numeroasele canale de comunicare şi răspândire a ideilor, a cuceririlor ştiinţifice, a modelelor comportamentale, a tiparelor culturale. Toate acestea impuse, fireşte, de cultura occidentală dominantă, în speţă de cea americană, ca fiind exponentul “lumii civilizate”, superioare. Ce înseamnă “civilizaţie superioară” şi “civilizaţie inferioară” este încă discutabil, mai ales din punct de vedere moral şi psiho-social. Cert este că etalonul după care se face clasificarea şi căruia i se supune evoluţia omenirii este cel al tehnologiei, care, în cele din urmă, la un nivel primar, este echivalentul puterii fizice. Avem de a face, deci, cu o aplicaţie la nivel superior a “legii junglei”.

În virtutea acestei legi, engleza americană îşi pune amprenta de netăgăduit asupra tuturor celorlalte limbi contemporane, fie ele cât de conservatoare. Este evident că tehnologia importată, invadatoare, este factorul primordial, schimbările tehnologice fiind cele mai rapide şi spectaculoase, astfel că diversele limbi naturale afectate trebuie să-şi însuşească “din mers” tot soiul de neologisme englezeşti, nemaiavând răgazul de a se adapta treptat. Dar un rol extrem de important îl joacă şi “bombardamentele” mijloacelor de comunicare în masă, care promovează excesiv filmele americane, emisiunile împrumutate, modelele sociale, informaţiile mondene din aceeaşi zonă etc., ceea ce intensifică, dar şi amplifică această influenţă, firească până la urmă.

Fenomenul acesta este deosebit de pregnant în societatea românească actuală. Pe nesimţite, adoptăm stilul de viaţă occidental ca fiind cel mai bun dintre toate; mentalitatea vestică, cu modelele de comportament aferente, se impune şi ea, creându-se o modă ce pătrunde simultan în toate mediile sociale (contrar tendinţei din trecut, de pătrundere a “modei” de sus în jos, răspândirea efectuându-se din înalta societate ce avea acces la modelele străine “en vogue” către alte pături sociale). Odată cu toate acestea, se insinuează în vocabularul limbii române contemporane şi un limbaj corespunzător, care abundă în neologisme ce reflectă noile schimbări. Continue reading Uz şi abuz – despre neologisme în general şi anglicisme  în particular 5/5 (2)

Dați o notă?

0 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10

Desfiinţăm femininele? .

DOOM-ul şi genul (1)

O avocată devenită celebră cu ocazia “crimei din Primăverii” susţinea sus şi tare în timpul unei emisiuni televizate că dumneaei este “avocat”, nu “avocată”, simţindu-se, după toate aparenţele, ofensată de un domn care se încăpăţâna să i se adreseze cu “doamna avocată”. Despre cauzele unor astfel de atitudini am mai vorbit, însă ţin încă o dată să subliniez, pentru doamna respectivă şi pentru toţi amatorii de substantive masculine ce denumesc profesii, titluri, ocupaţii, funcţii, meserii ce pot fi exercitate şi de femei, că limba română dispune de genul feminin pentru o mulţime de astfel de substantive. 

Prin urmare, nu este incorect, nici jignitor pentru doamne să folosim substantive feminine cum ar fi: avocată, deputată, preşedintă, judecătoare, consilieră, reporteră, traducătoare, chiar şi tutoare, referentă, lectoră, translatoare, redactoare, administratoare, filologă, biologă (şi altele similare: astrologă, psihologă, grafologă etc. etc.) deşi acestea din urmă şi altele asemenea sună destul de nefiresc, fie din cauza rarei lor utilizări, fie din cauza adoptării unei forme feminine literare nefericit alese (de pildă, pentru “administrator” circulă în limba română femininul “administratoră”, cu o frecvenţă suficient de mare pentru a fi adoptat ca literar, căci, nu-i aşa, uzul impune norma; pe de altă parte, dacă pentru “redactoare” se menţionează că este utilizat rar, pentru “administratoare” raritatea folosirii nu e menţionată, deşi este posibil ca frecvenţa lui să fie mult mai redusă decât în cazul lui “redactoare”).

Continue reading Desfiinţăm femininele? .

Dați o notă?

0 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10