Gata, nu mă voi mai uita cruciș la niciun text agramat scris de un elev. Nu au de unde învăța; nici de la părinți, nici de la profesori. M-a rugat astăzi o amică să lecturez un schimb de emailuri dintre profesora de limba română, dirigintă, și șefa comitetului de părinți. Ea era trecută la Cc deoarece indirect era implicată într-un conflict izbucnit din cauza orgoliilor. Să te ferească Dumnezeu și Maica Precistă! Mi-am notat câteva expresii. Profesoara: “Doamna nu ave-ți dreptate copii sunt învățați de acasă la obrăznicii.” Șefa părinților: Noi ne trimite-m copii la școală să învețe. Nu aveți nici umpic de talent. Amica mea le atrage politicos atenția că nu scriu corect. Profesoara răspunde: “Colega nu vezi că avem probleme importante de rezolvat. De gramatică î-ți arde?” Șefa părinților se coalizează cu ea: “Doamna x chiar așa. E vorba de vitorul copiilor noștrii, veziți de sportul tău.”

Am descoperit textul de mai sus pe Facebook, acum o lună şi ceva (vezi sursa).

Sinceră să fiu, nu am fost prea şocată, pentru că multe mi-au văzut ochii în viaţă, ba de la masteranzi în traductologie, ba de la creatori de cursuri de română ad hoc pe Internet, ba chiar şi de la profesori. Era o vreme când îmi oboseau degetele pe tastatură tot polemizând pe net în legătură cu greşelile de limbă. Uneori mă amuzam, alteori mă revoltam, alteori mă săturam şi-i lăsam pe toţi în plata Domnului – căci, vorba aceea, dacă te pui cu un prost, te va coborî la nivelul lui şi te va bate cu experienţa.

Azi purced a căuta explicaţii. Mă rog, explicaţiile le-am găsit de mult, dar m-am gândit să le sistematizez aici şi să le împărtăşesc cu lumea mare.

Impulsul pentru acest demers l-am găsit în perlele profesorilor de limba română de la examenul de titularizare de anul acesta, dintre care citez:

Mihai Eminescu fregventează Junimea condusă de Titu Maiorescu;

Hiperyon merge la Demiurg pentru a căpăta sau pentru a-şi pierde (?!) condiţia de nemuritor, dar acest lucru îi este refuzat;

Tema poeziei (n.r. „Ce te legeni”) e natura şi iubirea faţă de codru. Aici poetul admiră natura, codrul mai ales primăvara şi vara atunci când codrul e înflorit, înverzit şi când păsările ciripesc, rândunelele sunt în codru şi îl admiră, aici poetul se simte bine în acest codru, unde e o linişte deplină, iar codrul parcă răsună de cântatul păsărilor care se află în acest codru.

Mărturisesc că ultimul citat mie mi-a mirosit a aranjament. Ceva de genul: “Vezi că la examen o să ai Ce te legeni. Ca să fiu sigur că eşti tu şi să aranjez să iei examenul, scrie şi tu un paragraf de 4-5 rânduri în care să foloseşti cuvântul codru de 7 ori. Aşa voi şti că eşti tu şi îţi asigur nota de trecere”. Mă rog, e doar o impresie personală la prima citire.

Din păcate, candidaţii la profesorat din ale căror “opere” am citat (vezi mai multe citate aici) au şanse considerabile să treacă de examenul de titularizare pentru postul de profesor de limba şi literatura română, întrucât nota minimă de admitere este 7 pentru titulari, 5 pentru suplinitori (şi cca 36% din profesori fac parte din această categorie!), iar baremul zice că (din totalul de 100 de puncte) se acordă (sau se scad) 2 (două) puncte pentru “respectarea normelor de exprimare, de ortografie şi de punctuaţie” (vezi baremul aici). Adică poate candidatul să comită câte greşeli de ortografie doreşte, că mai mult de două puncte din 100 nu poate să piardă. Un mizilic. Dacă aplicăm regula asta la toate cele trei subiecte (deşi nu este menţionată decât la primul), tot nu ajungem la mai mult de 6 puncte pierdute din 100. Tot un mizilic. Nota 5 este asigurată relaxat. Ba chiar – dacă aspirantul la titularizare îndeplineşte perfect toate celelalte cerinţe – nota poate fi undeva în jur de 9 (mai exact 9,40 – adică 10 minus maximum 0,6 puncte pentru greşelile de exprimare, ortografie şi punctuaţie).

Între noi fie vorba: mi-aduc aminte că înaintea examenului de admitere la liceu profesoara de română ne-a speriat că pentru fiecare greşeală de ortografie ni se vor scădea 0,5 puncte. Habar n-am dacă era adevărată chestia asta sau doar voia profa să băgăm la tărtăcuţă ortogramele cu care ne bătea la cap şi să avem şanse mai mari la examen – dar, dacă asta a fost intenţia ei, a reuşit cu brio.

Dar să ne întoarcem la examenul de titularizare. Bafta extraordinară a profesorilor candidaţi (la examenul de limbă şi literatură română) este faptul că Ministerul Educaţiei şi Învăţământului a decis cândva că aceştia nu vor mai fi testaţi separat la limba română. Pur şi simplu, cineva a decis asta din pix (dacă voi avea timp, o să mă documentez pe tema asta să aflu şi cine anume). Or, la examenul de anul acesta (şi nu mă îndoiesc că şi din alţi ani) subiectul de limbă “cântăreşte” în economia examenului doar 30 de puncte (adică 3 puncte din nota finală, adică fix cât trebuie ca să poată lua candidatul necesarul 7, fără să se complice cu subiectul de limbă).

Aşadar, o socoteală simplă ne arată că, dacă un candidat e “praf” la limba română, nu poate pierde mai mult de 3,2 (3,6?) puncte din 10 din această cauză. Dacă rezolvă impecabil toate celelalte cerinţe / subiecte, îşi poate asigura confortabila şi rezonabila notă de 7. Care îi va asigura, nu-i aşa, un post de profesor de limba română.

Bun! Pe-asta am lămurit-o. Să ne lămurim acum cum ajung candidaţii analfabeţi (îmi asum termenul) la examenul de titularizare pentru profesor de română.

Să urmărim, pas cu pas, un elev oarecare – să-i zicem elevul Gigel, din judeţul Vaslui, care a intrat la liceu – să zicem – cu media 2,36 (nota 1 la examenul de limbă română) – căci, deh, în România învăţământul obligatoriu e de 11 ani, deci e musai să facă şi Gigel măcar 11 ani de şcoală, indiferent că ştie sau nu limba română. Apropo, numai anul acesta au intrat la liceu 8.698 de elevi cu medii mai mici de 5.

Gigel va trece prin liceu fără mari dificultăţi (bafta lui că s-a desfiinţat examenul de treaptă), căci a intrat la un liceu fără pretenţii, la profilul Mecanică. Dacă e cuminte, îşi vede de treabă şi “împuşcă” necesara medie de 5 vreme de 4 ani, termină liceul şi ajunge la Bac. Având în vedere că la acest examen sunt şi materii opţionale – din care Gigel îşi alege una la care e el mai bun (probabil Sport, dacă are această posibilitate, la care va lua sigur cel puţin 8) – şi că părinţii probabil îi vor plăti niscaiva meditaţii, elevul nostru reuşeşte să obţină necesara medie de 6 la examenul de Bacalaureat. De aici, toate drumurile îi sunt deschise. Inclusiv drumul către cariera de profesor de limba şi literatura română. (Apropo, examenul la Limba şi literatura română de la Bac este similar cu cel de la titularizare – adică îl poţi trece lejer dacă n-ai habar de limba română – vezi aici subiecte şi barem).

Gigel o să-şi aleagă, desigur, o universitate obscură, cu admitere pe bază de dosar (anul acesta, de pildă, la însăşi Universitatea din Bucureşti se vor susţine examene doar la Psihologie, Mate-Info, Fizică, Ştiinţe Politice, Jurnalism, Chimie şi Drept; în rest, liber la concursul de dosare, plus un eseu de ochii lumii pe ici-pe colo, cum ar fi la Litere – notat cu admis sau respins, deci fără pondere în media finală, iar dacă baremul e similar cu cel de la celelalte examene, Gigel e băftos şi trece şi de eseul ăsta).

Cu o ţâră de noroc, elevul nostru – candidat acum la Litere, căci s-a hotărât să devină prof de Română – va obţine media minimă de admitere (care anul ăsta fuse 6,25, la locurile cu taxă, la UB)

Media mică de admitere n-ar fi fost o problemă odinioară (când oricum subiectele erau mult mai dificile), căci existau pe parcurs filtre dure – de exemplu profesori de care nu reuşeai să treci în veacul vecilor dacă nu îţi însuşeai corespunzător materia (am întâlnit în facultate un tip care îşi terminase studiile cu vreo 3 ani în urmă, dar tot mai venea să dea un examen la Sintaxă, la care rămânea etern restanţier). Şi, desigur, exista filtrul ultim al examenului de Licenţă – de care iar nu treceai neam dacă nu erai tobă de carte. Mais ou sont les neiges d’antan?…

Gigel are însă noroc. În universitatea obscură – eventual particulară – pe care a ales-o reuşeşte să-şi “fenteze” profesorii şi să-şi asigure medii de 5 pe linie de-a lungul celor 3 ani de facultate cu specializarea Litere (era să scriu 4 ani, dar de când cu Bologna, 3 sunt arhisuficienţi, nu-i aşa?). După care, evident, va alege să-şi dea examenul de Licenţă într-un loc unde acesta constă dintr-un test grilă, sau undeva unde va avea maximum 4 (patru) scriitori ale căror opere va trebui să le citească şi să le analizeze (ca la Spiru Haret, de exemplu). Dacă le “toceşte” p-astea pentru examenul de Literatură, examenul la Limba Română nici nu va mai conta. Cinci-ul să iasă, şi cu un şapte – (prea) uşor de obţinut la literatură – analfabetul Gigel va lua şi examenul   de    Licenţă    cu  minima medie de 6. După care, cum s-a văzut mai sus, poate trece lejer de examenul de titularizare, devenind cu acte în regulă profesorul de română al copilului dumneavoastră. Q.E.D.

Nu am să închei însă înainte de a recapitula premisele “devenirii profesorale” a unor analfabeţi:

1. 1. Includerea mediei generale de absolvire a gimnaziului în calcularea mediei de admitere la liceu (care, apropo, întreţine şi dezvoltă corupţia cvasi-generală din şcoli);
   2. Lipsa testării adecvate la limba română a elevilor în cadrul Evaluării Naţionale (se acordă 40 de puncte din 100 pentru subiectul de limbă – deci mai puţin de jumătate – din care pentru greşelile de ortografie se scad maximum 3 puncte – adică lasă loc analfabeţilor să-şi asigure comod o notă mare la acest examen, ca şi la celelate, prezentate mai sus);
   3. Admiterea la liceu chiar şi cu medii sub 5;
   4. Lipsa studierii adecvate (şi, eventual, aprofundate) a limbii române pe parcursul liceului (disciplina Limba Română de sine stătătoare este scoasă);
   5. Lipsa testării adecvate la limba română în cadrul examenului de Bacalaureat;
   6. Admiterea la facultate pe bază de concurs de dosare – şi, deci, din nou lipsa testării adecvate;
   7. Existenţa unor universităţi (obscure, de cele mai multe ori particulare) care nu asigură o pregătire (şi, evident, nici o testare) corespunzătoare a studenţilor pe parcursul celor 3 ani de facultate;
   8. Relaxarea examenului de Licenţă – inclusiv la facultăţile de stat.
   9. Lipsa testării adecvate şi separate a Limbii Române (incluzând aici şi ridicola notă de 5 ca prag minim pentru suplinitori) în cadrul examenului de titularizare pentru profesorii de Limbă şi literatură română .

Nu mi-a ieşit un “decalog” de “reguli” ale sistemului pentru “programul de includere a analfabeţilor” în rândurile profesorilor de limba şi literatura română, dar lista o puteţi completa dumneavoastră, cei care aţi avut răgazul şi răbdarea de a citi acest articol.

______________________

P.S. Pentru că unele texte au tendinţa să dispară de pe Facebook, datorită unor “binevoitori”, includ aici şi fotografia postării citate la începutul articolului