Alo, poeții! Vă dați jos la prima? 4.8/5 (5)
4.8/55

Poetry is, after all, a question of taste, like most aesthetical undertakings of the human spirit. And, as such, it is also subject to fashion, opinion makers and, of course, literary critics who draw the trends and canons of modern literature. In the meanwhile, the readers are left behind…

Într-o bună zi, poeții și-au făcut bagajele și s-au dus. Nu cu pluta, că aia e mai lentă și poate fi ușor ajunsă din urmă și, eventual, răsturnată.

Au plecat cu trenul. Trenul Poeziei. Și-au împachetat frumos cuvintele, necuvintele, cuvințelele, și-au înghesuit în bagaje metaforele încărcate de sensuri, dar mai ales pe cele fără de sens, și-au făcut pachete și pachețele din forme fără fond și… duși au fost. Cu Acceleratul. Să nu cumva să-i prindă din urmă Publicul. Vulgul. Lui i-au lăsat rimele “facile”, ritmurile “inutile”, râzând de sus de el, lăsându-l pradă manelelor. Și romanțioșilor siropoși care învârt cuvinte zaharisite în melodii mieroase până la greață.

Mesajul social l-au lăsat hip-hopperilor, ca să mănânce și gura lor o pâine, căci, nu-i așa, Poeții, adevărații Poeți nu au ei treabă cu măruntele noastre probleme. Nici mesajul național nu încape în Poezia lor modernistă, postmodernistă și post-postmodernistă. Că l-a luat Vadim în brațe, nu-i chip să-l mai lase, iar Poeții, generoși, i-au lăsat lui exclusivitatea. Singurul care mai are tupeu să mai smulgă câte ceva din el este Becali, că Becali își permite să facă aroganțe. Poeții se respectă, nu fac ei d-astea.

Prin urmare, Publicul se hrănește, avid, din ce are la îndemână pe la TV, că timp de citit nu mai are. Și chiar dacă ar avea, foamea lui de mesaj, de Ceva-ul acela din poezia militantă nu-și va găsi ostoirea. Căci poezia socială și, mai ales, cea patriotică, e perimată. Caducă. Inutilă. Moartă. Poeții au îngropat-o de mult și se pare că nu mai au de gând s-o  dezgroape vreodată.

Poeții, adevărații Poeți, nu se mai coboară printre oameni, nu se încurcă ei cu cititorii de rând, de fapt nici nu au nevoie de cititori!

Ei merg mai departe, sus, sus, tot mai sus, cu Trenul Poeziei, pe Muntele Poeziei, către Turnul de Fildeș, să nu-i mai ajungă nimeni din urmă. Să nu mai priceapă nimeni nimic din poezia lor. Căci, nu-i așa, acesta este Scopul Artei: să fie pricepută doar de artiștii cu viziuni artistice. Și aplaudată de academicienii cu pregătire academică.

Nu (mai) contează că odinioară artiștii, poeții zămisleau din vârful penei revoluții. Răsturnări. În viața și cugetul omului de rând.

Nu (mai) contează că în istoria literaturii curentele contradictorii se succed, înlocuindu-se unul pe celălalt, într-o firească și intrinsecă dialectică.

Neclintiți sunt Poeții. Ei își urmează vocația lor, drumul lor comod ‒ de acuma bătut și răs-bătut îndelung de atâția alții înaintea lor ‒, așternând pe hârtie sau, mai nou, pe ecran cuvinte goale ce nici măcar din coadă nu mai sună. De fapt, nu mai sună de pe nicăieri. Nu mai spun nimic, de mult. Tone peste tone peste tone de hârtie irosită, site-uri întregi gemând de o proză grea, cu fraze frânte aleatoriu întru iluzia de “vers alb“.

Nu (mai) contează că post-postmodernismul și-a trăit traiul, și-a mâncat mălaiul și are de mult nevoie de un “refresh”. Oricare ar fi acesta. Chiar și reîntoarcerea la rigorile clasicismului.

Nu contează că Măria Sa Publicul se uită la poezia post-postmodernistă ca la un cadavru în putrefacție. La propriu. Pe verificate. Luați un volum de poezie contemporană, la întâmplare, și ieșiți cu el pe stradă. Citiți din el trecătorilor. Observați dezgustul și uluirea: “asta e poezie?”. Excepțiile sunt atât de puține, că nu fac, vorba aceea, decât să confirme regula. Dar, mă rog, omul de pe stradă nu face parte din mediul “academic”, nu este un “intelectual rasat”, așa că ce știe el. E prost. Incult. Insensibil.

Nu contează că Publicul vrea înapoi melodia din poezie și rostul din cuvinte. Poeții își văd de călătoria lor abstractă și înaltă în trenul care îi poartă tot mai departe de lume și de rosturile ei, de-a pururi nesinchisindu-se de Cititor, de omul de rând, și citindu-se doar ei între ei, dacă și când apucă. Și, mă rog, mai luând din când în când premii de la intelectualii academicieni, care au ei studii academice și pricep mai bine decât cititorii ‒ ăia câți mai sunt. Ăia puțini care se încăpățânează să mai caute Poezia într-un volum de poezie…

Alo, Poeții, vă dați jos la prima?

______________________________________

(Articol publicat prima dată pe AntiTot)

Dați o notă?

0 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10

Lăsați un comentariu? Mulțumesc!