Originalitatea nu (mai) există .

Originality no longer exists. There is no way for it to exist anymore. Everything has been done and said. The most important thing is not to add originality to a work or an act, but to add some kind of value.

Cu ani buni în urmă, mi-a trăsnit deodată prin cap că originalitatea nu (mai) există. Nu are cum să (mai) existe. De atunci am tot frământat în minte ideea unui eseu pe această temă. N-am avut niciodată timp să îl scriu, ori mi s-a părut că “aluatul” său nu e încă bine crescut și mi-am tot amânat scrierea. Până când, într-o bună zi cu soare (mă rog, nu știu dacă era soare, dar pentru mine a fost însorită, cel puțin la modul figurat :)), în toiul unei polemici de pe grupul Engleza-Romana, pe care l-am înființat pe Facebook, a intervenit Olaf Tryggvasson, cu următorul comentariu, pe care, cu permisiunea autorului, l-am preluat și vi-l prezint aici, pentru că se pliază întru totul pe ideile mele pe tema originalității. Este scris dintr-o suflare, ca replică în cadrul unei discuții – deci nu reprezintă totalitatea concepțiilor lui Olaf, nici nu cuprinde toată substanța ideilor lui ‒, însă eu am preluat acest mini-eseu scris pe fugă, dar cu implicare, considerându-l cel puțin un foarte bun punct de plecare într-o discuție mai amplă pe tema originalității. Poate cu ocazia asta se va îndura Olaf de noi și va publica pe blogul său (Filosofie cu ciocanul) textul despre care vorbește la final ;), care se anunță a fi cel puțin incitant. Mulțumesc, Olaf!

P.S. Am marcat cu aldine, ca de obicei, fragmentele care mi-au atras atenția în mod deosebit. 

Nici unul dintre noi nu face nimic original. Ăsta e doar un stereotip al post-modernismului, menit a combate frica de moarte a artei şi a acomoda complexele şi vanităţile crescute ale intelectualilor. Originalitatea nu înseamnă nimic. Mă îndoiesc că ar exista, cu adevărat. Spunea cineva că singurul lucru nou pe lumea asta e istoria pe care nu o cunoaştem. Nu prea sunt lucruri care nu s-au mai făcut. Poţi, din când în când, să creezi ceva nou sau să ai o idee nouă (nu vreun curent nou, nu vreun stil nemaivăzut, nu vreo abordare nepământeană – astea mi se par braşoave şi etichete). Motivul pentru care pictura lui Picasso a apărut atât de târziu în istorie este, cred, acela că, dacă ar fi apărut mai devreme, i s-ar fi spart tablourile în cap şi ar fi fost aruncat în brânci pe scări, nu că nu s-ar fi gândit sau priceput nimeni să deseneze curbele în unghiuri şi elementele fără perspectivă; supra-realismul nu a PRODUS nimic nou, a luat doar lucrurile şi le-a rupt legătura logică. Deci, uneori, poţi crea nu vreun curent, ci un lucru, pur şi simplu. Din când în când. O masă. Un scaun. Un cântec. Important e să fie bune, trainice şi frumoase, nu… originale. Suntem plini de oameni care se vor originali, e cel mai puţin original lucru de pe pământ.

În plus, ce înseamnă, a fi “original”? Eventual, dacă e adevărat, a avea un conţinut (sau măcar o manieră ‒ originalitatea superficială) care nu a mai existat. Cine are aşa ceva? Mâncăm toţi pe gură. Mergem punând picioarele unul în faţa celuilalt. Când facem dragoste, se întâmplă fix aceleaşi chestii, deşi fiecare zbiară ca prostul că experienţa lui amoroasă nu poate fi replicată nici în laboratoarele NASA. N-ai ce să faci original. Mi se pare o supra-estimare fantastică a unei descrieri, altădată secundare, a unei stări de fapt. Mai important mi se pare să fii valoros. Să fii bun, să fii cinstit, să ai adâncime, chestii de genul ăsta. Şi ştiți care e ironia? Dacă eşti tu însuţi, vei fi întotdeauna original, într-o oarecare măsură (dacă îţi pasă de asemenea chestii), pentru că nimeni nu e în întregime reproductibil. Abia atunci când încetezi să mai fii tu însuţi/însăţi îţi sfârşeşti şi originalitatea, pentru că începi să pastişezi ceea ce consideri a fi “originalitate”.

În lumea de azi, a fi tu însuţi e cea mai revoluţionară chestie. Nu că e neapărat nevoie să fii revoluţionar. Revoluţionar devii, ca mijloc, atunci când ei ceva de schimbat. Nu doar de dragul de a fi revoluţionar. Aştia sunt găgăuţii. Originalitatea e un accident, nu un scop (admiţând că există). Poţi să faci ceva într-un anumit fel sau în altul, important e lucrul făcut. Esenţa este valoarea lucrului, nu noutatea lui. Iar cele mai multe noutăţi sunt nişte răstălmăciri sau etichete noi aplicate aceloraşi chestii.

Şi care e motivul principal pentru care nu s-au făcut majoritatea chestiilor “noi”? Nu pentru că suntem cu toţii bonţi, cum ne explică “originalii” (de fapt, astăzi, toţi suntem originali şi ne certăm cu ceilalţi, obtuzii, care nu ştim cine sunt). Fractura logică a post-modernismului este asta, generată de eclectism si de supra-realism: cuvântul s-a rupt de idee, noţiunea s-a rupt de realitate, dând “posibilitatea” unor hibrizi nefireşti, fără logică sau rost, altfel decât prin jocuri şi asocieri sterile de cuvinte. Motivul pentru care nu s-au făcut majoritatea lucrurilor “originale” este acela că sunt complet cretine. Motocicleta cu trei roţi în linie. Roata pătrată. Pictură cu pete aruncate la întâmplare (stilul “maimuţa” ‒ am văzut documentare cu maimuţe care pictau la fel ca Jackson Pollock. Acuma, întrebare: erau maimuţele la nivelul lui Jackson Pollock sau el la nivelul maimuţelor? Un lucru e clar, erau la acelaşi nivel).

În final, e de la sine înţeles. În momentul în care practica şi experienţa au consacrat conceptul cel mai funcţional, cel mai logic, cel mai util, mai expresiv etc., o schimbare a optimului nu poate fi decât o scădere. Se poate argumenta că nu există optim. Ăsta este, iarăşi, un mit vestic: al eternei creşteri. Eu cred că există, nu atât în curent sau desen sau model optim, cât într-o sumă de însuşiri, caracteristici, în orice care întruchipează optimul. Ele îţi dau suficientă libertate, dar, în final, nu pot fi ignorate sau fi abandonate. Roata rotundă. Din motive obiective.

De exemplu, poezia în vers alb, pentru mine nu e poezie. Poezia înseamnă proză + muzică, nu folosirea metaforei, cum cred unii. Mi se pare o descriere şcolărească a poeziei, chiar dacă pare dimpotrivă, mai “intelectuală”, pentru că e mai nouă şi mai greu de explicat fără sofisme (mulţi confundă sofismele şi datul aiurea din gură cu profunzimea). Nu ai muzicalitate (ritm, rimă, măsură), nu ai poezie, ai proză. Proză care poate fi extrem de bogată în figuri de stil şi imagini. Au fost unii care au vrut să fie poeţi şi să “elibereze” poezia de constrângeri, în final, de sine. Încă o dată, Vestul are prejudecata de a crede că te poţi “elibera” de propria natură. Te poţi dezice, poate, nu ştiu dacă te poți elibera (“eliberarea” e pentru ăia care nu îşi acceptă propria natură – şi aici e o nevroză mecanicistă occidentală) şi atunci vei fi ceva “eliberat”, dar nu ştii exact CE. Te poţi elibera de propriul corp, de propriul gen, de părul de pe corp, de opinii, de incorectul politic, de mobilele grele, cam de orice, pentru a deveni… altceva. După care, evident, pentru cei care nu ştiu cum se termină filmul, urmează eliberarea de ipostaza “eliberată”. Pentru că să nu vă închipuiţi că prima “eliberare” aduce fericirea sau, măcar, un echilibru interior (sau vreun plus de libertate), e lesne de înţeles că nu. Urmează a doua, a treia, a patra, etc. Totul în spiritul eternei creşteri. Nevroza nu permite statismul. Și, în loc de o cură de zen, o excursie la ţară sau la psihiatru (aici greşesc: probabil, foarte multe “eliberări” presupun o doză serioasă de psihiatru), apar curente, noutăţi, “eliberări” care pleacă din structurări de cuvinte care nu mai corespund legilor lucrurilor pe care le descriu.

Astfel, rebotezăm totul, suntem din ce în ce mai buni, mai fantastici, mai liberi, mai originali, dar, nu se ştie de ce, suntem din ce în ce mai cretini, mai apatici, mai nevrotici şi mai lipsiţi de personaliate. E o capcană tâmpită. Nu suntem originali. nu putem fi, decât în anumite detalii nesemnificative şi, oricum, chiar dacă am fi cu totul, nu contează. Eu mă mulţumesc încercând să fiu bun, de treabă, ca lumea :), nu original. Am scris ceva despre originaliate, prejudecata ei stupidă şi viaţa ei efemeră. O să public, la un moment dat, textul pe blog. Deci, nu mai încercați să fiți originali!  Fiți voi înșivă. Dacă eşti un om bun, asta contează. E cea mai originală chestie. Și s-ar putea să fie la fel de bună ca pâinea prăjită.

__________________________________________

(Articol publicat prima dată pe AntiTot)

Dați o notă?

0 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10

Lăsați un comentariu? Mulțumesc!