Noi nu suntem urmașii Romei? 5/5 (3)
5/53

Un răspuns la Scrisoarea deschisă adresată tineretului român de către domnul Napoleon Săvescu

Există o istorie reală, a faptelor, și o istorie oficială, artificială, creată prin omisiuni și / sau interpretări, împământenită în timp în urma unui proces pe care, poate fără a greși prea mult, l-aș numi de mitizare. Un exemplu de omisiune este, de pildă, legat de descoperirea Americii: în cărțile de istorie oficiale Columb este prezentat ca descoperitorul Lumii Noi. Desigur, știm că acest lucru nu e adevărat, pentru că: 1. Băștinașii erau acolo de multă vreme; 2. Vikingii au ajuns în America cu mult timp înaintea lui Columb și 3. Columb a fost convins că a ajuns în India, cel care și-a dat seama că este vorba de un nou continent fiind Amerigo Vespucci. Totuși, la întrebarea: cine a descoperit America?, răspunsul vine reflex, chiar și din partea celor care cunosc toate cele de mai sus: Columb!

Cât privește interpretarea, rămânând în spațiul geografic american, putem afirma că ceea ce pentru omul alb a reprezentat un proces “civilizator”, pentru nativii americani a constituit un genocid. Dacă istoria oficială ar fi fost scrisă de aceștia, ar fi arătat, firește, cu totul și cu totul altfel.

Fiecare stat își creează propria istorie oficială, care poate coincide sau nu cu viziunea asupra istoriei lui a altor state ori a propriului popor. Iar această istorie oficială este puternic determinată de factorul politic. Eroii de ieri devin criminalii de azi și viceversa, în funcție de puterea zilei, de interese străine, în fapt, de adevăr și apropiate de variate interpretări, urmând scopuri mai totdeauna meschine.

Deformările, distorsionările, schingiuirile pe care le-a suferit adevărul istoric în România cu greu vor fi cuprinse vreodată în vreo scriere, ori realizate pe deplin de toți cei implicați. Adică de noi toți.

Dacă istoria recentă se va afla mereu sub semnul controverselor și va fi marcată de răsturnări mai mult sau mai puțin spectaculoase, istoria mai îndepărtată este oarecum fixată prin acel proces de mitizare amintit mai sus și rareori se pune problema schimbării ei, și mai rar fiind schimbată efectiv, la nivel oficial. Iar acest lucru este cu atât mai valabil și mai… imuabil cu cât ne raportăm la o perioadă mai îndepărtată.

Etnogeneza românilor a stat multă vreme sub semnul întrebării, al misterelor, al unor probleme mai mult sau mai puțin reale și MULTĂ vreme i-a trebuit românului ca să-și dovedească originea, autohtonia, continuitatea – puse la îndoială după interese politice de moment.

DEFINITIVAREA PROBLEMEI ORIGINII ROMÂNILOR S-A PRODUS ABIA CU CIRCA UN SECOL ÎN URMĂ, după înlăturarea definitivă, punct cu punct, pe baze științifice, a tuturor obiecțiilor și a falselor argumente care aveau drept scop să demonstreze că suntem niște venetici aciuați pe aceste meleaguri în vremuri medievale. Clarificarea oficială a etnogenezei românilor s-a produs, deci, destul de recent la scara istoriei, după lupte seculare la propriu; descendența noastră din daci și romani, autohtonia și continuitatea poporului nostru au fost ÎNDELUNG argumentate și, în cele din urmă, intrate definitiv în istoria oficială (nu numai a noastră).

Prin urmare, o nouă teorie privind etnogeneza poporului român ar fi DIFICIL de digerat de oricine cunoaște cât de cât istoria, iar la nivel oficial nici nu se pune problema să fie luată în considerare, deși, poate, ar prinde destul de bine la mase. Refugiul într-un protocronism măgulitor, într-un trecut aparte, un trecut secret, ignorat sau ascuns la nivel oficial, poate constitui un bandaj pe rănile prezentului

Napoleon Săvescu vine în acest context cu o teorie cu totul spectaculoasă, surprinzătoare și măgulitoare pentru noi ca popor, reînviind un protocronism care s-a manifestat mai mult sau mai puțin pregnant în ultimul secol și jumătate, de la Hasdeu încoace, cu puternice puseuri prin anii ‘70. “NOI NU SUNTEM URMAȘII ROMEI”, afirmă domnia sa, ba mai mult, romanii sunt urmașii noștri, ai dacilor-români, ba și mai mult, suntem strămoșii tuturor popoarelor din lumea asta mare…

Apelul patetic al domniei sale, adresat tineretului, nu a rămas fără ecou, curentul pelasgo-traco-dacofil având adepți din ce în ce mai mulți și din ce în ce mai convinși de primordialitatea poporului nostru, de importanța crucială pe care acesta a avut-o asupra Europei în vremuri imemoriale. Internetul este actualmente plin de “săvisme” – ceea ce, în principiu, nu e rău: tinerii noștri au început să fie interesați să descopere noi adevăruri privitoare la istoria noastră. Din păcate însă, aceștia s-au grăbit să înghită argumentele aduse de dl. Săvescu, plimbându-le cu copy-paste pe tot Internetul, refuzând analiza lucidă și, pe alocuri, căzând în cele din urmă în capcana lui “crede și nu cerceta”, acea capcană de care tocmai dl. Săvescu vrea să-i ferească, adresându-le celebra Scrisoare deschisă, care are drept intenție declarată deschiderea ochilor tinerilor români asupra originii lor…

Din păcate însă, abordarea domniei sale este absolut simplistă, argumentele sale sunt fragmentare și manipulatoare, iar tonul patetic face mai degrabă apel la SUFLETUL tinerilor noștri, mai puțin la MINTEA lor, deși la suprafață tocmai deschiderea minților acestora o urmărește domnul Săvescu…

Ignorând – intenționat, desigur – NUMEROȘII factori economici, sociali, politici, administrativi și culturali, precum și realele determinări istorice care au dus la romanizarea dacilor (nemaipomenind de generații întregi de cercetători care, cu chiu-cu vai, înfruntând reaua voință politică, vreme îndelungată, au pus istoria pe un făgaș cât de cât normal), domnul Săvescu – de altfel patriot și de bună-credință – simplifică ecuația etnogenezei românilor în patru întrebări-cheie prin care îi provoacă pe tinerii noștri să purceadă la aflarea adevărului ABSOLUT.

Las la o parte faptul că domnia sa, ca om de reală cultură, ar trebui să știe că adevărul absolut ni se va refuza întotdeauna, mai ales în domeniul istoriei, și voi schița mai jos o contra-argumentație sumară prin care, la rândul meu, îi provoc pe tinerii noștri să-și pună cu adevărat mintea la contribuție, în scopul atingerii adevărului, fie acesta chiar și relativ, ca mai toate conceptele cu care mintea noastră lucrează…

1. DOAR 14% DIN DACIA A FOST CUCERITĂ DE ROMANI

Dl. Săvescu menționează întinderea Daciei de la est la vest, “uitând” să menționeze că dacii se întindeau și spre sud, dincolo de Dunăre, unde ocupația romană a început mult înainte și a continuat mult după ocuparea (respectiv părăsirea) teritoriului de la nordul fluviului. Or, etnogeneza românilor s-a produs atât la nordul, cât și la sudul Dunării, așa cum s-a demonstrat de mult…

2. DACIA S-A AFLAT SUB STĂPÂNIRE ROMANĂ VREME DE DOAR 164 DE ANI, timp insuficient, zice domnia sa, pentru romanizarea populației geto-dace.

Faptul că debutul contactului dacilor cu lumea romană s-a produs cu multă vreme înainte de ocuparea Daciei de către romani este cunoscut, afirmat și demonstrat de mult timp. De asemenea, se cunoaște și faptul că relațiile cu lumea romană orientală au continuat multă vreme după retragerea aureliană, așa cum sunt îndeobște cunoscute toate premisele romanizării, inutil de menționat aici. În orice caz, romanizarea nu s-a produs în condițiile futile insinuate de domnul Săvescu. Femeile dace nu au stat la coadă pentru a fi “hibridate”de soldații romani, sub privirile bărbaților daci. Voi reveni asupra acestei chestiuni mai jos, cu prilejul întrebării nr. 4 pe care dl. Săvescu o adresează tinerilor români. Însă, înainte de a trece la problema numărul 3 ridicată de inimosul nostru patriot căutător al adevărului, menționez în treacăt faptul că există idiomuri care se formează ÎNTR-O SINGURĂ GENERAȚIE – vezi idiomurile pidgin – iar limbile creole, de pildă, s-au format pe parcursul a două generații, interval cu mult mai scurt, nu-i așa, decât cei 164 de ani de ocupație romană în Dacia…

3. SOLDAȚII ROMANI STAȚIONAȚI ÎN DACIA ERAU ORIGINARI DIN TOATE COLȚURILE IMPERIULUI, fiind purtătorii unui amalgam de limbi, vorbind “orice limbă, numai latina nu”.

Iertată fie-mi ignoranța și nepriceperea într-ale limbii și ale istoriei, dar TOCMAI acest fapt – că soldații proveneau din tot imperiul – nu impunea oare folosirea unei limbi comune, spre a se înțelege între ei și a “percuta” la ordinele comandanților? Și, logic, nu era această limbă tocmai limba latină, limba cotropitorilor și lingua franca a vremii?

4. CUM A FOST POSIBIL CA INTR-UN ASA DE SCURT INTERVAL ISTORIC TOATA POPULATIA DACIEI SA-SI UITE LIMBA SI SA INVETE O LIMBA NOUA, LIMBA LATINA, DE LA NISTE SOLDATI “ROMANI” CARE NICI EI NU O VORBEAU?

Așa cum am menționat mai sus și așa cum ne învață istoria la școală (da, nu se poate să ignorăm cu totul istoria oficială și izvoarele istorice care o confirmă), contactul dacilor cu romanii a fost îndelung, iar procesul formării poporului român și a limbii sale S-A DESFĂȘURAT PE PARCURSUL MAI MULTOR SECOLE, nicidecum în o sută și ceva de ani. LIMBA TRACĂ ESTE ATESTATĂ PÂNĂ ÎN SECOLUL VII, (limba română fiind considerată pe deplin formată abia în acest secol). Prin urmare, dacii nu și-au uitat limba într-un interval istoric scurt, ci dimpotrivă… De altfel, este destul de mare probabilitatea ca limba dacă să fi lăsat în limba română urme MULT mai adânci decât se recunoaște îndeobște la nivel academic (prin urmare, dacii au renunțat GREU la limba lor, iar probabilitatea ca limba dacă să se fi vorbit mult după sec. VII trebuie să fie luată în calcul, atestarea sau neatestarea unei limbi nefiind în legătură directă cu vorbirea acelei limbi); este posibil, deci, ca romanizarea să nu fi fost atât de “feroce” precum am fost lăsați să credem. Însă, fără îndoială, aceasta s-a produs. În ce proporție, rămâne încă (din păcate) de stabilit, în condițiile în care termeni autohtoni dacici consacrați ne sunt astăzi refuzați de dicționare…

Iar în ceea ce privește canalele răspândirii limbii latine – pe care se presupune că le știm toți de la școală – de o importanță crucială, poate mai mare decât a tuturor celorlalți factori ai romanizării la un loc – este propovăduirea credinței creștine în limba latină pe teritoriul geto-dacilor. Nu numai termenii religioși de origine latină din română stau mărturie pentru aceasta (așa cum se crede în general), ci și numeroase obiecte de cult paleocreștine inscripționate în limba latină.

Celelalte afirmații din Scrisoarea deschisă a domnului Săvescu merită, fiecare, o analiză separată. De pildă, Enciclopedia Britannica a uitat să menționeze originea tracă a lui Traian, pe care îl consideră roman ori italic, în nici un caz trac, născut în Spania de azi, ca fiu al unui guvernator roman. Faptul că “romanii au învățat latina de la daci” este, iarăși, un aspect interesant care merită analizat în detaliu, ca și tăblițele de la Tărtăria – martori necredibili ai inventării scrierii pe teritoriul geto-dac.

Însă acest articol s-a vrut o scurtă replică la cele patru probleme ridicate de entuziastul cercetător al istoriei noastre, argumentate cu patos, dar absolut superficial…

Este aproape neîndoielnic faptul că rolul strămoșilor noștri a fost mai mare decât (am fost lăsați să) credem, există artefacte misterioase legate de strămoșii noștri daci (a se vedea statuile dacilor de la Roma), există fapte istorice ignorate (împărații traco-daci ai Romei, despre care NICIODATĂ nu învățăm la școală), există izvoare antice care au fost ignorate sau doar trecute în revistă, fiind insuficient analizate (poporul CEL MAI NUMEROS DUPĂ INZI cu siguranță a lăsat în urmă amprente mai adânci decât ne înfățișează istoria oficială, fie doar din acest simplu motiv: cantitativ, cel puțin, tracii dominau spațiul european).

MULTE fapte și date ar trebui să (re)intre în atenția cercetătorilor contemporani când vine vorba de strămoșii noștri. O analiză onestă, meticuloasă, riguros științifică ar putea dezvălui, într-adevăr, date noi despre aceștia, despre importanța lor în istoria veche și străveche; chiar dacă străbunii noștri nu se vor dovedi “buricul pământului”, așa cum susțin noii protocroniști, o repoziționare a tracilor (daci) în istorie ar putea fi realmente benefică, binevenită, ca și reconsiderarea istoriei oficiale ce ar trebui, firesc, să urmeze…

(Articol republicat de pe AntiTot)

Dați o notă?

0 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10

One thought on “Noi nu suntem urmașii Romei?”

Lăsați un comentariu? Mulțumesc!