Ghid legislativ de salvare a Muzeului Literaturii pentru domnii Kelemen și Ponta .

Muzeul Naţional al Literaturii va fi evacuat azi. Doar Kelemen şi Ponta îl pot salva.

În acest scop, am alcătuit un mic Ghid legislativ. Căci se pare că mai-marii noştri nu au habar de lege, nici de răspunderile pe care aceasta le impune reprezentanţilor statului şi ai poporului.

1. Constituția României (Art. 33) garantează libertatea cetățenilor de a accede la valorile culturii naționale și prevede că statul este responsabil de protejarea și conservarea moștenirii culturale.

2. Instituția statului responsabilă cu respectarea prevederii de mai sus este Ministerul Culturii, potrivit HG 90 / 2010 privind organizarea și funcționarea Ministerului Culturii (Art. 2-4).

3.Activitățile specifice privind protejarea patrimoniului național mobil sunt coordonate de Ministerul Culturii, atribuții specifice în acest sens având Comisia Națională a Muzeelor și Colecțiilor, prin intermediul autorităților publice și instituțiilor specializate, acestea fiind obligate a proteja bunurile patrimoniale (Legea 182/2000 privind protejarea patrimoniului naţional mobil – Art. 6 Al. 1, Art. 2 Al. 5, Art. 8).

4. Finanțarea activităţilor de protejare, conservare şi punere în valoare a patrimoniului este în sarcina statului, prin Ministerul Culturii, Ministerul Educației, Academia Română, administrația publică centrală sau locală etc., din venituri proprii și din alocații bugetare. (Legea 182/2000 – Art. 2 Al. 4, Art. 50 Al. 1).

5. Încălcarea normelor de conservare a patrimoniului muzeal, precum şi împiedicarea accesului publicului la patrimoniul muzeal constituie contravenție, conform legii (Legea 311 / 2003 a muzeelor și colecțiilor publice – Art. 27 Al. 1 par a-b).

6. Împiedicarea luării măsurilor de conservare sau de salvare a bunurilor patrimoniale constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare sau amendă, conform Codului Penal (Cap. V, Art. 253)

7. Clădirea din Bd. Dacia nr. 12, care adăpostește MNLR este monument istoric de categoria A, adică de importanță națională şi universală (Ordin 2314/2004 al Ministerului Culturii și Cultelor) și ca atare beneficiază de regim special – instituit prin Legea 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice -, inclusiv în ceea ce privește vânzarea-cumpărarea imobilului.

8. Conform legii, retrocedarea imobilelor în natură trebuie să țină seama de principiul menținerii justului echilibru între interesul particular al foștilor proprietari și interesul general al societății. (Legea 165 / 2013 a retrocedărilor – Art. 2, d)

9. În cazul unui imobil-monument istoric retrocedat, se poate solicita menținerea afectațiunii de interes public a acestuia, iar Guvernul poate da o hotărâre în acest sens, obligând proprietarii să mențină destinația actuală a imobilului. (Legea 165/2013, Al. 4)

Așadar: atât salvarea patrimoniului mobil găzduit de Muzeul Național al Literaturii Române, cât și păstrarea amplasării acestuia în Bd. Dacia nr. 12, unde ființează de aproape 60 de ani, pot fi realizate în cadru legal, constituind nu doar datoria morală, ci și obligația statului român, în principal prin reprezentanții săi competenți în materie – Victor Ponta și Kelemen Hunor.

(mai multe detalii  pe Antitot)

protest-mnlr

(Articol publicat prima dată pe blogul Ţărănista)

Dați o notă?

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10

Lăsați un comentariu? Mulțumesc!