Românii în noul DOOM .

Dacă tot am pus, în sfârşit, mâna pe noul DOOM, l-am luat “la puricat”, ca o studentă studioasă ce mă aflu. Fiind în plin campionat de fotbal, m-am gândit să mă informez, să aflu cum se numesc locuitorii diverselor ţări cvasinecunoscute, cum ar fi Trinidad-Tobago, Togo. După ce am aflat că nativii din aceste ţări sunt denumiţi trinidadieni / tobagoani, respectiv togolezi, am zis să mai arunc un ochi pe la diverse toponime, etnonime, denumiri de limbi şi de naţionalităţi, în fine, să mă informez şi eu, ca tot omul.

Înainte de a fi studentă studioasă, sunt în primul rând româncă patriotă, aşa că am început să caut referiri despre ţara noastră dragă şi despre locuitorii ei.
Am aflat astfel că în limba română literară – reglementată de DOOM – există doar provinciile româneşti Banat şi Dobrogea. Muntenia este menţionată numai ca Ţara Românească (cu menţiune în parantez㠓Muntenia”), iar celelalte nu există. Deci: în DOOM nu există Moldova, Muntenia, Transilvania, Maramureş, Crişana, Oltenia *. În schimb, apar familiile lor lexicale**, aşa cum se întâmplă de altfel şi în cazul altor toponime: nu apare ţara / oraşul / regiunea, dar apar locuitorii, limba etc. (exemplu: există belgian, belgrădean, burundez şi nu există Belgia, Belgrad, Burundi) Şi invers (exemplu: Caşmir, Chicago, Debreţin). Dar acesta e un alt subiect de-a dreptul fascinant, despre care poate voi scrie în curând, pentru cei interesaţi.

De asemenea, nu există în DOOM vechea denumire Valahia, sub care apărea Muntenia în hărţile Europei la 1683, 1856, 1859, 1878. Există însă diverse ţinuturi imaginare, cum ar fi Liliput, Câmpiile Elizee sau Eldorado **. Interesant şi de-a dreptul de râs, dacă n-ar fi de plâns, este faptul că Valahia nu apare nici în DEX 98, dar în Webster***, dicţionar de referinţă al vorbitorilor de engleză, Valahia apare, şi chiar sub două forme: Wallachia şi Walachia (= regiune în estul Europei, care împreună cu Moldova a format mai târziu România); fireşte că apare şi Moldova (sub forma Moldavia), şi Transilvania (Transylvania).
Mai mult, am aflat cu această ocazie, că se scrie “ţările române” (substantiv plural + adjectiv, deci nu substantiv compus şi nicidecum propriu), dar Ţările de Jos ** (substantiv propriu feminin plural), aşa cum le stă bine Ţărilor de Jos, cu iniţiale majuscule. Am reţinut să nu mai scriu Ţările Române, că nu merităm majuscule şi, plină de curiozitate, am adâncit cercetarea……

Pentru că, printre altele, îmi place şi istoria, am zis să arunc o privire în DOOM să aflu cum erau denumiţi strămoşii noştri. Astfel, am aflat că sunt menţionaţi dacii şi geţii. Oricât am căutat, nu am găsit nicăieri nici o referire la geto-daci sau la daco-geţi *. I-am găsit însă pe traco-daci** (= persoane care făceau parte din triburile trace ce locuiau în Dacia, conform DEX). Stupoare! Să înţeleg deci că geţii erau geţi, iar dacii erau daci? Pentru că tot aveam DEX-ul în faţă, am căutat definiţiile cuvintelor “get” şi “dac” şi m-am liniştit: “dac = “persoană care făcea parte din populaţia de bază a Daciei””; “geţi = “nume dat de greci dacilor”; (sg.): “persoană care făcea parte din populaţia băştinaşă a Daciei””. Lăsând la o parte faptul că dacii sunt populaţia “de bază”, iar geţii – “populaţia băştinaşă”, este destul de clar, după un minimum de efort logic, că cele două cuvinte sunt sinonime, deci mi-am luat o piatră de pe inimă. Am reţinut din această experienţă să nu mai zic în viaţa mea geto-dac sau daco-get şi am mers mai departe, să văd ce referiri mai există despre strămoşii noştri.

Dacă tot am început documentarea despre daci, am vrut să văd ce triburi dacice apar în DOOM. Ei bine, în noul DOOM îi găsim pe apuli, costoboci, crobizi şi carpi. Nici vorbă despre tyrageţi (= geţii de pe Tyras – Nistru –, conform lui V. Pârvan), menţionaţi de Strabo, Ptolomeu şi Pliniu cel Bătrân, şi a căror apartenenţă dacică este dovedită de izvoarele arheologice şi de toponimie (conform cercetătorilor V.P. Petrov si G.B. Federov) şi despre care, de altfel, am învăţat şi la şcoală (nu ştiu dacă era în programă, dar profesoara ne-a zis despre ei); dacă sunt acceptaţi carpii ca fiind daci, de ce nu sunt acceptaţi şi tyrageţii, strâns înrudiţi cu carpii, conform dovezilor arheologice?

Lăsând speculaţiile la o parte, am pus mâna pe două lucrări de referinţă: – “Dacii” – de H. Daicoviciu şi “Istoria românilor pentru testarea naţional㔠(adică pentru admiterea în liceu!) – de P. Didiţă şi V. Dinu – şi, cu DOOM-ul şi DEX-ul în faţă, am început să caut celelalte triburi dacice.
Daicoviciu aminteşte următoarele triburi: appulii (din Apulum – Alba Iulia), crobyzii şi trizii (menţionaţi de Hecateu), burii (în zona deluroasă a Munteniei şi a Olteniei), ordessii (sau ordensses / ordyssi – de pe malurile Argeşului – – Ordessos), biephii (în vestul Daciei), costobocii (în Carpaţii nord-estici), carpii (în regiunile pontice, apoi şi în Moldova; la vremea respectiv㠖 – 1968 –- apartenenţa dacică nu era sigură).
P. Didiţă şi V. Dinu menţionează carpii, burii, costobocii, sucii, albocensii, trizii, (deci, în plus sucii şi albocensii), cu un “”etc.”” în coadă, aşadar cuprinzându-i, probabil, şi pe crobyzi, ordessi, biephi, apuli, menţionaţi de Daicoviciu.
Înarmată, cum am spus, cu DEX-ul şi DOOM-ul, dar şi cu multă răbdare, i-am căutat pe fiecare în parte. Astfel, burii, ordesii, trizii, biephii, sucii, albocensii nu figurează nici în DEX 98, nici în DOOM 2. Prin urmare, deducem că aceste cuvinte nu există în limba română, deşi elevii de clasa a opta învaţă la şcoală despre aceste triburi ale strămoşilor noştri daci. După ce că ştim destul de puţine despre aceştia, mai renunţăm şi la puţinele cuvinte referitoare la ei, ce ar trebui (nu-i aşa??) să figureze în dicţionar… Ce să mai zic despre Dacia, care nu apare *, figurând în schimb în Webster *** ??? Reţinând în final că în limba română există substantive doar pentru apuli, costoboci, crobizi şi carpi şi ignorându-i pe ceilalţi, deci şi istoria, am împins curiozitatea mai departe……

O altă denumire sub care au fost cunoscuţi românii de-a lungul istoriei este cea de vlahi sau valahi. Valah figurează atât în DOOM, cât şi în DEX, însă vlah există numai în DEX, în vreme ce în DOOM găsim doar compusul cuţovlah **, nu şi cuvântul de bază, vlah. Nici vorb㠖 nici în DOOM, nici în DEX – de alte substantive atestate ca nume etnice pentru populaţia românească, de pildă vlas (meglenoromânii îşi spun până azi şi vlaşi, istroromânii la fel), olah (cu diverse variante: olag / ulag / ulac / ulah) blah (blas /blac / blak / balak – – Ţara Balak * e atestată în sec. X-XI, într-una dintre cele mai vechi şi importante inscripţii de pe teritoriul ţării noastre). Concluzionând că toate acestea nu ne interesează deloc, nici pe noi, nici pe alţii, am mers mai departe.

Pe lângă faptul că sunt o studentă silitoare, iubitoare a limbii române, a istoriei, şi a patriei strămoşeşti mai sunt şi amatoare de folclor. Din păcate, acest interes este unul recent, aşa că nu posed cunoştinţe aprofundate în acest domeniu. Însă m-am apucat să-mi verific umilele cunoştinţe, căutând în DOOM cum se scriu denumirile unor cântece, dansuri şi obiceiuri româneşti.
Astfel, aflu din DOOM despre Ciocârlia (melodie), scris cu majusculă, dar şi despre ciuleandra – cu forma nearticulat㠓ciuleandr㔠– (dans), scris cu minusculă. Rămân nedumerită cum să scriu denumirea melodiei (cf. DEX, ciuleandra este şi dans, şi melodie), şi verific sârba şi bătuta, rămânând la fel de nedumerită: în DOOM figurează doar ca dansuri, nu şi ca melodii, cum le menţionează DEX-ul, iar DOOM-ul nu mă lămureşte dacă dansul îl scriu cu literă mică, precum ciuleandra iar melodia cu literă mare, precum Ciocârlia.

Despre căluş aflu din DEX că este, printre altele, “numele unui dans popular cu figuri variate” (de obicei articulat, deci căluşul); “melodie după care se execută acest dans”; căluşar (căluşari), căluşel sunt sinonimele sale, deci deopotrivă melodii şi dansuri. Toate cele trei cuvinte apar şi în DOOM, însă numai căluşul figurează ca “joc”, restul sunt nişte substantive oarecare şi, fireşte, toate apar cu iniţială minusculă. Lăsând la o parte faptul că DOOM ne lasă în ceaţă dacă avem voie vreodată să scriem denumirea melodiei / dansului cu majusculă, Căluşul (Căluşelul, Căluşarii) este şi un obicei, legat de sărbătoarea Rusaliilor, care include rituri şi ritualuri bine definite, fapt, desigur, nemenţionat *.

Cam la fel stă treaba şi cu Sorcova. Lăsând la o parte faptul că DEX-ul menţionează obiceiul Sorcovei ca fiind un colind (ceea ce Sorcova NU este), în DOOM găsim pur şi simplu substantivul comun sorcovă, fără nici un fel de altă indicaţie, deci rămânem din nou în ceaţă dacă acest cuvânt se scrie vreodată cu literă mare şi în ce situaţii anume.

Pentru lămuriri, mă duc în partea introductivă a DOOM, la capitolul Principalele norme ortografice, ortoepice şi morfologice ale limbii române, şi aflu acolo că se scriu cu literă mare sărbătorile laice şi religioase, dar nu se menţionează nicăieri că şi obiceiurile legate de acestea s-ar scrie cu iniţială majusculă. Fac apel la neuronii pe care încă îi mai folosesc, şi trag concluzia că scriu “căluş”, respectiv “sorcov㔠pentru a denumi obiectul şi Căluşul, respectiv Sorcova pentru a denumi obiceiul, căci sunt nume proprii. Cu toate acestea, mi se pare tragicomic faptul că apar în DOOM cuvinte cum ar fi “constituţie” (structură, lege), dar şi “Constituţia” (legea fundamentală), “antichitate” (obiect), dar şi “Antichitatea” (epocă), “nord” şi “vest” (substantive neutre) “sud” şi “est” (puncte cardinale) ca şi Nord, Sud, Est şi Vest (regiuni geografice) etc. etc. Deci, se fac precizări privind scrierea pentru diverse situaţii în care pot apărea substantivele respective. De ce nu s-a făcut acelaşi lucru şi pentru cuvintele de mai sus, referitoare la folclorul românesc, este un mister pentru mine.

Aşa cum rămân misterioase pentru mine şi celelalte aspecte abordate mai sus, privitoare la provinciile româneşti şi la locuitorii lor. Cel mai mult mă miră şi mă şochează faptul că autorii Websterului au găsit de cuviinţă să risipească un pic de timp şi de efort pentru Valahia, Moldova şi Transilvania, pentru a le introduce în dicţionar, în vreme ce nici autorii DEX-ului, nici cei ai DOOM-ului nu s-au învrednicit de un astfel de efort.

Bineînţeles că surprizele noului DOOM nu se opresc aici. Bogăţia erorilor şi a inconsecvenţelor este aproape nemăsurată. Desigur, greşeala este omenească, iar în introducere autoarele tot menţionează că au avut la dispoziţie un timp foarte scurt, ceea ce ar putea constitui o scuză. Totuşi, chiar şi aşa, în cei 24 de ani de la primul DOOM, din care peste 16 ani de democraţie, cu ce s-au ocupat specialiştii de la Institutul de Lingvistică? Oare nu era datoria dumnealor ca în tot acest timp să fi organizat anchete, să fi făcut ample studii etc., într-un cuvânt să deţină bogate materiale pe care să le fi pus la dispoziţia autoarelor? Personal, cred că ar fi trebuit să fie aproape perfect pregătiţi pentru noul DOOM (a cărui apariţie era stringentă, de altfel), nu să lase pe umerii autoarelor (8 persoane în total) elaborarea lui la comandă şi în regim de urgenţă.
Chiar dacă s-ar putea ca interesul să fie mai scăzut, sper să revin în curând asupra altor aspecte nebuloase din noul DOOM.

Cris A.

____________________________________
NOTE:
* Nu figurează nici în DOOM 2, nici în DEX 98
** Figurează şi în DOOM 2, şi în DEX 98
*** Webster’s New World College on Power CD – Zane Publishing Inc 1994-1996

Dați o notă?

0 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10

Lăsați un comentariu? Mulțumesc!